În Vlădești biserica se implică în educarea tinerelor generații

Grădinița Vlădești și Parohia Vlădești au sărbătorit împreună ziua Sfântului Ierarh Spiridon, marcând astfel finalul unui an de parteneriat educațional sub motto-ul „Lăsați copiii să vină la Mine”. Evenimentul deosebit s-a desfășurat în biserica localității, unde cei mici, însoțiți de educatoarea Alina Mihăilescu, cadre didactice și părinți, au trăit experiențe cu adevărat memorabile. Sub îndrumarea preoților Leonte Andrei Ovidiu și Marius Colia Moscalu, biserica a fost martora unor momente de înaltă spiritualitate și educație. Cei prezenți au avut ocazia de a asculta cuvinte pline de înțelepciune, prin explicarea vieții și a unei minuni a Sfântului Ierarh Spiridon. Poveștile miraculoase au captivat atenția celor mici, aducând în prim-plan virtuțile și sfințenia acestui ierarh venerat. Parohia Vlădești a oferit copiilor grădiniței mici daruri simbolice, exprimând astfel recunoștința pentru fructuoasa colaborare și dorința de a contribui la formarea unei generații înțelepte și cu suflet nobil. De asemenea, cei mici au primit cu bucurie o iconiță ce îl reprezintă pe Sfântul Ierarh Spiridon, amintirea acestui moment deosebit rămânând vie în inimile lor.
De asemenea, în seara zilei de 10 decembrie, a avut loc împodobirea bradului de Crăciun, de către cei mai tineri membrii ai Centrului Catehetic al Parohiei.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului educaţional „Hristos, Bucuria tinerilor”, iar la final, toți participanţii au primit iconițe, fructe și dulciuri din partea Parohiei.
„Tradiția împodobirii bradului de Crăciun este un obicei preluat pe la jumătatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizând, prin forma sa triunghiulară, Sfânta Treime, iar podoabele cu care este împodobit semnificând cunoaşterea şi bogaţia, asemenea pomului din Grădina Raiului, în care se găseau fructele cunoaşterii”, a transmis părintele paroh Andrei-Ovidiu Leonte.

Traian Guminski