În Ocnele Mari se extinde rețeaua de gaz
“În ultimele zile ale anului trecut s-a aprobat finanțarea extinderii rețelei de gaze din Ocnele Mari (vezi imaginile). Este vorba despre un proiect în valoare de 4 milioane de lei, acceptat deja în Programul național de investiții Anghel Saligny.
După cum știți, racordările gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale a fost posibilă numai pentru străzile de la intrarea în Ocnele Mari. Prin acest program, continuăm dezvoltarea rețelei de gaze naturale către localitățile Ocnița, Lunca, Slătioarele și Cosota. În această perioadă au fost demarate procedurile de proiectare și de organizare a licitațiilor pentru execuția lucrărilor și pentru delegarea distribuției de gaze naturale” – a precizat primarul orașului Ocnele Mari. (T.G.)