În Mădulari școala va fi deschisă chiar dacă va ninge abundent

Ion Daniel Dimulescu este unul din cei mai activi edili din Vâlcea și un om extrem de interesat de soarta copiilor din localitate. Comuna are o singură școală în care funcționează și grădinița. Dacă grădinița este la capacitate maximă în școală mai învață doar 109 elevi iar majoritatea cadrelor didactice sunt navetiste.
“Am luat măsurile necesare și anul trecut când a fost vreme rea, am ținut drumurile deszăpezite. Avem un microbuz școlar întreținut bine și acum doi ani am schimbat centrala din școală pentru că nu mai avea randament bun. Centrala este deci ca și nouă și am făcut o aprovizionare cu lemne care să ajungă pe toată perioada sezonului rece. Educația și sănătatea sunt extrem de importante pentru cetățenii comunei și vom face tot posibilul ca procesul de învățământ să nu fie stopat nici măcar o zi indiferent de condițiile meteorologice”, ne-a declarat primarul Dimulescu. (T.G.)