În Mădulari a demarat modernizarea mai multor drumuri comunale

Primăria Mădulari a realizat mai multe proiecte de modernizare a unor drumuri locale, iar lucrările au demarat la începutul lunii septembrie.


Primarul Ion Daniel Dimulescu este mulțumit de ritmul și calitatea acestora:
“După mai multă muncă, drumul comunal DC 63 A, drum ce leagă satele Dimulești și Bănțești a devenit practicabil. S-au făcut profilările drumurilor din La Pietriș, legătura cu Rogojina și în Bănțești la Beica spre islaz. Avem mult de recuperat față de alte localități care au fost avantajate și financiar anii trecuți, dar care au avut și administrații mai responsabile. Eu sunt un om optimist și sper că voi reuși să îmi ating obiectivele și să realizez ceea ce am promis locuitorilor că voi face”, spune inimosul și energicul primar al comunei Mădulari. (T.G.)