În atenţia Partidului Ecologist din Vâlcea

Ca urmare a faptului că am aflat, la început de săptămână, că un Partid pe care îl credeam dispărut s-a “revigorat” brusc în Vâlcea şi că judeţul va deveni în curând plin de organizaţii ecologiste ale verzilor, ne-am gândit să le găsim o preocupare acestor grupuri atât de interesate brusc de ecologie.

Şi cum se apropie şi campania electorală şi nu strică nici puţină imagine, nici puţină mişcare, le sugerăm celor de la PER să încerce o acţiune de ecologizare a zonei dintre comunele Popeşti şi Roeşti. Este vorba de pădurea Cotoşmanu, zona limitrofă drumului judeţean. Administraţiile comunelor susţin că una din cele mai celebre păduri din judeţ nu este proprietatea lor, ci a Direcţiei Silvice, iar drumul aparţine Consiliului Judeţean.
Am vizitat zona chiar de 6 martie şi am remarcat suprafeţe întinse pe marginea drumului infestate cu gunoaie, majoritatea ambalaje de băuturi alcoolice şi răcoritoare. Altădată acest traseu era preferat primăvara şi vara de cupluri tinere care doreau să iasă la un picnic în doi pe o pătură, eventual cu o gustărică. Nimeni nu mai poate risca însă o aşa aventură deoarece pe o lungime de câţiva kilometri de o parte şi alta a drumului pădurea este populată de adevărate haite de câini sălbăticiţi. Patrupedele s-au înmulţit îngrijorător, sunt nedeparazitate, flămânde, bolnave şi atacă exact ca animalele sălbatice.
Pentru ecologiştii vâlceni locul pare propice unor acţiuni prin care să dovedească că le pasă de Vâlcea. Strângerea gunoaielor şi microciparea, vaccinarea şi hrănirea caninelor sălbăticite este mult mai utilă vâlcenilor decât luptele inutile cu liberalii lui Grig sau pesediştii lui Romeo prin presă sau concursurile de genul care împărţim mai multe flori şi mărţişoare votantelor din Râmnic!

Traian GUMINSKI