IMPORTANT! PROGRAM NOU DE TESTARE PENTRU REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE A DREPTULUI DE CONDUCERE AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE

TESTĂRI (la sediul Serviciului Rutier, din mun. Rm. Vâlcea, Râureni, 146.):
1. În fiecare zi de Luni, între orele 10.00 – 14.00 și
2. În fiecare zi de Joi, între orele 12.00 – 16.00.
PROGRAMĂRI (la telefon: 0250/704.922):
1. De Luni până Joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00.
2. În fiecare zi de Vineri, între orele 10.00 – 14.00.
Începând cu data de 20/07/2020, Serviciul Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, a stabilit un program nou de testare a cunoștințelor de circulație rutieră, în scopul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de conducere autovehicule la 30 de zile, de la 60/90 de zile, în contextul stării de alertă.

În contextul stării de alertă, generată de pandemia de COVID 19, în scopul prevenirii răspândirii virusului și respectării regulilor stabilite de normele legale privind distanțarea socială, începând de luni, 20 iulie a.c., la nivelul Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, a fost stabilit un program nou de testare a cunoștințelor de circulație rutieră, în scopul reducerii perioadei de suspendare a dreptului de conducere autovehicule pe drumurile publice, de la 60/90 de zile, la 30 de zile, după cum urmează:

Testarea cunoștințelor de circulație rutieră se va ține în zilele de Luni, între orele 10.00 – 14.00 și Joi, între orele 12.00 – 16.00, la sediul Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Râureni, nr. 146, județul Vâlcea.

Programările se vor face zilnic, de Luni până Joi, în intervalul orar 10.00 – 12.00 și 14.00 – 16.00, iar Vinerea, în intervalul orar 10.00 – 14.00, la numărul de telefon 0250/704.922.
Persoanele care se vor prezenta pentru susținerea testului trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, dovada înlocuitoare a permisului de conducere aflată în afara perioadei cu drept de circulație sau fără drept și un pix de culoare albastră.
Perioadele de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se prelungesc, de drept, fără vreo altă formalitate, cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă pentru susţinerea acestuia, până la expirarea perioadei de suspendare.
Pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii acute și a potențialelor infecții cu coronavirus, persoanele prezente la testare vor purta obligatoriu masca de protecție.