Iluminat public modern la Scundu

Primarul Mihai George Blejan a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea iluminatului public la Administrația Fondului de Mediu (AFM), acesta fiind doar unul dintre proiectele depus de administrația publică locală. Ambele proiecte constau în înlocuirea vechilor corpuri de iluminat de pe drumurile principale cu unele cu LED, moderne. Asta înseamnă montarea a aproximativ 600 de corpuri de iluminat. Proiectul care a primit deja finanțare și pentru care primarul Blejan a semnat deja contractul se referă la modernizarea iluminatului public pe sectorul de drum județean.

„Am semnat contractul pentru unul dintre proiecte, pentru noi mai avem un proiect pentru modernizarea iluminatului, depus la AFM, declarat neeligibil, pe care îl vom redepune în vederea finanțării. Și proiectul pentru amenajarea drumurilor de tarla îl vom redepune în vederea finanțării prin AFIR, fiindcă și acesta, nu de mult, a fost declarat eligibil, dar fără finanțare. Poate de data aceasta vom avea mai mult noroc. Pentru proiectul de modernizare a căminului cultural căutăm o altă sursă de finanțare, chiar dacă el este depus la CNI, dar fără nici o speranță”, a declarat primarul localității Scundu, Mihai George Blejan.