Iluminat modern la Costești

Comuna Costești face încă un pas important pentru creșterea nivelului de trai al oamenilor. Localitatea aflată în apropiere de Horezu va beneficia în scurt timp de un sistem de iluminat modern cu ajutorul a 250 de lămpi LED care vor fi montate în toată comuna. Interesant este că și lămpile care vor fi înlocuite vor fi recondiționate și montate pe ulițele unde o să fie nevoie. Finanțarea în valoare de 100.000 de euro vine de la Administrația Fondului de Mediu, mai precis 75 la sută din sumă, restul banilor urmând să fie suportați de la bugetul local.