Hoţi prinşi în flagrant! Cei doi bărbaţi au fost arestaţi 30 de zile

Poliţiştii din cadrul Poliţiei mun. Rm. Vâlcea au identificat marţi 24 ianuarie, în jurul orei 04.30, pe strada Eugen Ciorăscu din municipiu, doi bărbaţi având asupra lor mai multe bunuri a căror provenienţă legală nu au putut-o justifica.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cei 2 suspecţi au sustras o bormaşină, precum şi un polidisc din subsolul unui bloc din municipiul Rm. Vâlcea şi că sunt principalii suspecţi în mai multe fapte de furt şi una de tâlhărie, fapte comise în perioada 20-23 ianuarie a.c.
Astfel, în noaptea de 20/21.01.2017, aceştia au deposedat o persoană de un telefon mobil, prin exercitarea de ameninţări cu acte de violenţă şi cu moartea, faptă pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar în noaptea de 22/23 ianuarie a.c., cei doi bărbaţi au sustras un radiocasetofon şi un stick de memorie dint-un autoturism parcat pe strada Rapsodiei din municipiul Rm. Vâlcea.
Având în vedere întreaga activitate infracţională a suspecţilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a dispus reunirea celor 3 cauze, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii în concurs real a unei infracţiuni de tâlhărie calificată şi două infracţiuni de furt calificat.
La data de 24 ianuarie a.c., faţă de cele 2 persoane s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar astăzi s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea arestare preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.