Hosu și Bucur s-au descurcat excelent la Națională

Sportivele formației SCM Râmnicu Vâlcea, Daciana Hosu și Daria Bucur, au pus umărul la victoria concludentă obținută de către tricolore în Pitești Arena, rezultat așteptat de altfel, în fața selecționatei similare a Portugaliei. De remarcat este evoluția foarte bună a goalkeeper-ului Daciana Hosu, care a avut în prima repriza a întâlnirii un procentaj de 42%, parând 8 mingi din cele 19 aruncări spre poartă. Duelul cu Portugalia se dispută în dublă manșă, returul fiind programat miercuri, în 12.04, la ora 22:30. Acesta se va disputa în Paredes 🇵🇹. Cel mai probabil, jocul retur va consemna oficial calificarea tricolorelor la Campionatul Mondial găzduit de Danemarca, Norvegia și Suedia, care va avea loc in perioada 29 Noiembrie – 17 Decembrie 2023. (Gabriel Cîrjaliu)