Handbal feminin, Liga Florilor: SCM trece și de halta Corona
SCM Râmnicu Vâlcea a trecut cu bone peste un nou hop al acestui sezon din Liga Națională de handbal feminin. Elevele lui Florentin Pera au evoluat în deplasare contra Coronei Brașov și au țintit un nou succes care să le mențină pe prima poziție a clasamentului.
Ardelencele aerau și ele cu un moral bun, pe podium și cu o singură înfrângere la activ, cea contra bucureștencelor de la CSM. 2000 de spectatori ardeleni au sperat ca elevele lui Ion Crăciun să fie primele care reușesc să o încurce pe SCM. Și Corona a început bine, cu entuziasm. Gazdele au condus cu 6-3 și 7-4 și au dat impresia că vor face un meci mare, mai ales că principala gură de foc a echipei nostre, Irina Glibko, nu era în formă bună. La rampă au ieșit, însă, Yulia Dumanska și, mai ales, brazilianca Da Silva și Vâlcea a revenit în meci, a egalat și după 20 de minute a fost pentru prima dată în avantaj. Echipa noastră a intrat la cabine cu 11-8 și devenea vaforită clară la câștigarea celor trei puncte puse în joc. Nici în partea a doua a meciului echipa ardeleană nu a pus în pericol victoria SCM-ului care la final s-a impus cu 25-22 și elevele lui Pera revin pe prima poziție a clasamentului, la trei puncte distanță de campioana en-titre, CSM București. În runda viitoare echipa noastră va sta, profitând de retragerea din campionat a moldovencelor de la HCM Roman. În acest an vâlcencele mai joacă o singură partidă de campionat, în deplasare contra sibiencelor de la Măgura Cisnădie.
La finalul întâlnirii, tehnicianul gazdelor, Ion Crăciun, a dat de înțeles că maniera celor două arbitre, cuplul Năstase-Stancu, a cpontribuit la rezultatul final: “A fost un arbitraj șmecheresc. Fetele au simțit că sunt sancționate pe nedrept, mi s-au plâns în vestiar, la pauză, ne-au luat din elan. Când erau în pasiv, numărai 7 pase, ele nu fluierau, au venit cu sancțiune la mine după ce am strigat la ele. Dar să recunoaștem, nu arbitrajul ne-a omorât, ne-am omorât singuri, cu ratările clare! Nici poarta nu a fost la înălțime”.
De partea cealaltă, Florentin Pera a spus: “Trebuie să rămânem modești, să muncim în continuare. Atmosfera e extraordinară, e meritul fetelor. Jucăm ceea ce ne dorim. Urmează însă o perioadă foarte grea, cu meciurile din Cupa EHF, cu Ikast, dar și disputa de la Cisnădie. Nu avem timp să ne bucurăm”.
Au marcat:
Pentru Corona Brașov: Tămaș 5, Buceschi 5, Chiper 5, Bucur 2, Ciuciulete 2, Dmitrovici 1, Chiricuță 1, Tatalovici 1. Antrenor: Ion Crăciun
Pentru SCM Rm. Vâlcea: Da Silva 11, Vasileuskaia 7, Glibko 3, Gavrilă 2, Florică 1, Fernandez 1. Antrenor: Florin Pera
Gabi Cârjaliu