Haita și-a făcut datoria. Victorie cu CSM Constanța după 16 ani de pauză

16 ani au avut de așteptat iubitorii baschetului masculin din Vâlcea pentru vedea pe viu un nou meci în primul eșalon. CS Vâlcea 1924 a evoluat în sala sporturilor Traian împotriva unei echipe experimentate, CSM Constanța și în fața a peste 1700 de spectatori care au creat o atmosferă electrizantă. Fără aportul tehnicianului Hristu Șapera care a fost nevoit să urmărească partida din tribune, după o eliminare aberantă în meciul precedent, Lupii Negri au jucat bine și au răsturnat pronosticurile. Anca Nițulescu a fost dirijorul orchestrei și fosta mare baschetbalistă s-a descurcat de minune. Balul a fost deschis de reușita lui Paunovic, dar oaspeții au egalat la atacul următor și era clar că urmează o confruntare echilibrată. S-a mers cap la cap până aproape de finalul primului sfert, dar oaspeții au intrat în avantaj la prima pauză mică: 18-22. Sfertul al doilea a fost dominat clar de Haită și echipa noastră a mers la cabine în avantaj, 42-34. Imediat după reluare Branch a făcut ca diferența de scor să fie de două cifre, 44-34 dar Constanța a revenit în joc și sfertul al treilea a fost adjudecat de oaspeți: 20-23. Așadar înainte de ultimul sfert tabela a înghețat la 62-57, dar încă nimic nu era tranșat. Chiar dacă experiența era de partea formației de la malul Mării Negre, Lupii Negri au suplinit cu o ambiție ieșită din comun și cu o coordonare aproape perfectă. Constanța s-a apropiat la două puncte dar finalul de meci ne-a aparținut în totalitate, într-o atmosferă electrizantă. S-a strigat minute în șir “Vâlcea!, Vâlcea!” ca în perioada de glorie a echipei de handbal Oltchim și CS Vâlcea 1924 a câștigat la final cu 81-72, bifând primul success al sezonului. Pentru haita lui Șapera urmează o deplasare dificilă, la Târgu Mureș apoi un meci pe propriul teren cu Petrolul Ploiești. (Gabriel Cîrjaliu)