Grup infracţional destructurat! Vâlceni reţinuţi pentru fraudă informatică! Prejudiciu imens!

Autoritățile judiciare din Spania cercetează un grup organizat de peste 50 de persoane implicate în infracțiuni informatice ce au prejudiciat atât persoane fizice, cât şi juridice cu suma de 8.000.000 de euro.

În municipiul Rm. Vâlcea, marţi, 24 aprilie, au avut loc descinderi organizate de poliţişti din cadrul SCCO Vâlcea şi IPJ Vâlcea, la mai multe locații, unde au fost arestate un număr de 5 persoane ce făceau parte din acest grup infracţional. Cei cinci vâlceni au folosit documente falsificate cu care au deschis mai multe conturi bancare, conturi în care au intrat peste 1.300.000 de euro, bani fraudati.
Se pare că victimele hackerilor au fost Administraţii Publice, dar şi persoane fizice. Metoda prin care aceștia înșelau Administratiile Publice consta în faptul că se dădeau ca fiind companii ce aveau plângeri în instanţă cu administraţia, iar prin falsificarea certificatelor de bancă şi de societate au reuşit să determine Administraţia să transfere banii în conturile lor, pe motiv că societatea a schimbat contul bancar.
Conform surselor judiciare, hackerii au folosit și metoda phishing urmată de vânzare-cumpărarea de diferite bunuri și servicii, sau de oferirea spre închiriere a diferitelor proprietăți. Victimele au crezut că fac plăţi prin pagini web legale, când în realitate, paginile erau clone ale organizaţiei, banii mergând în conturile lor, iar victimele neprimind vreodată bunurile sau serviciile achiziţionate. De menţionat că banii proveniţi au fost primiţi, iar ulterior spălaţi, fiind trimişi în alte conturi bancare din diferite ţări din Europa.
Cei cinci vâlceni au fost reţinuţi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pentru 24 de ore, urmând să fie înaintaţi către Curtea de Apel Piteşti, cu propunere de arestare în vederea extradării.