Alertă! Inundațiile fac prăpăd în Vâlcea

Autoritățile județene au demarat încă de la primele ore ale dimineții acțiuni de ajutorare ale populației, bunurilor şi animalelor afectate de inundații, în orașul Băbeni. 15 soldați sunt prezenți la fața locului.

“Începând cu ora 7.00, un detasament format din 15 militari de la Centrul de Instruire Panait Donici actionează în oraşul Băbeni, sat Valea Mare, str. Râioasa, pentru ajutorarea populatiei, bunurilor și animalelor afectate de inundații.
Solicitarea a fost făcută de prefect la ora 5.10. În acest moment se desfășoară acțiuni de indiguire cu saci de nisip, nisip care acum se încarcă în saci! Genistii vâlceni işi fac datoria iîn orice moment! La prima ora au fost evacuate câteva animale din două gospodarii grav afectate”, ne-a transmis Florentin Duman, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei. La fața locului se află cdt. Garnizoanei, col. Dan Marin, și mr. Florentin Duman, purtătorul de cuvânt.
În urma ruperii unui canal de colectare de lângă răul Bistrița, cei de la Apele Române lucreazaă pentru refacerea canalului. Până la această oră trei gospodării sunt afectate, dintre care una mai grav.