Globuleţe cu recomandări rutiere în brazii împodobiţi din oraşele din județ

Sfintele Sărbători de iarnă constituie un prilej de întâlnire şi de bucurie cu cei dragi, de aceea pentru o călătorie în siguranţă, Poliţia Rutieră din cadrul I.P.J. Vâlcea, cu sprijinul unei societăţi comerciale, din localitatea Păuşeşti – Măglaşi organizează în perioada 21 – 24 decembrie activităţi preventiv – educative destinate tuturor participanţilor la trafic.

Activităţile se derulează atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi vizează informarea directă a conducătorilor auto, pietonilor şi a altor participanţi la trafic cu privire la:
– interdicţia de a conduce autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice;
– obligativitatea portului centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de retenţie;
– adaptarea permanentă a vitezei la condiţiile de drum, trafic şi meteo;
– utilizarea anvelopelor de iarnă atunci când se circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei;
– asigurarea temeinică şi traversarea drumului numai după ce se poate face în condiţii de siguranţă.
De asemenea, au fost amplasate globuleţe cu recomandări rutiere în brazii împodobiţi din centrele comerciale atât din municipiul Râmnicu Vâlcea, cât şi din celelalte oraşe din judeţ.