Ghinion teribil pentru atletul Gabriel Voicu. Depistat cu Covid chiar înaintea concursului din Franța

Atletul vâlcean, Gabriel Voicu, a făcut deplasarea în Franța la finele săptămânii trecute pentru a participa la un puternic concurs internațional – Meeting Elite Nantes Métropole Indoor. Competiția a avut loc sâmbătă la Pierre-Quinon Metropolitan Stadium” din Nantes, Franța și este la cea de-a opta sa ediție! Evenimentul este unul de neratat în calendarul sportiv al orașului Nantes. „Nantes Indoor” și reunește în fiecare an câțiva mari sportivi francezi, dar și atleți din alte țări. Anul 2022 este anul Campionatelor Mondiale în sală de la Belgrad, Serbia, din perioada 18-20 martie, iar pentru mulți sportivi „Meeting Elite Nantes Métropole Indoor” a reprezentat un bun prilej pentru a se testa. Din păcate, Gabriel nu a mai luat startul la proba de 800 de metri la care fusese înscris pentru că a fost depistat pozitiv la testul Covid, cu doar câteva ore înainte de startul probei. Interesant este că Voicu avea un test negativ efectuat în România și va trebui să rămână la Nantes timp de zece zile pentru carantina de rigoare. Din fericire vâlceanul legitimat la CSM București este asimptomatic și nu are probleme medicale pricinuite de coronavirus. De menționat este că și sora lui Gabriel, Manuela, participă sportul de performanță și este legitimată la echipa de handbal feminin din Timișoara acolo unde joacă pe postul de inter. (G.C.)