Ghinion maxim pentru handbalistele de la SCM

Handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au avut probleme în deplasarea de la Budapesta, pentru meciul cu Praktiker-Vác.
În urma partidei cu HC Dunărea Brăila, pierdută de elevele lui Dahl, echipa a plecat imediat după joc la Otopeni, acolo unde a înnoptat, pentru zborul programat către Budapesta. Din nefericire, condițiile meteo nefavorabile au făcut ca zborul echipei să fie perturbat, cursa Tarom RO231 aterizând la Timișoara. Vizibilitatea pe aeroportul Liszt Ferenc a fost de sub 50 de metri, iar delegația noastră a fost anunțată că este posibil să fie redeschis peste câteva ore, dar această informație nefiind certă. Cel mai probabil, echipa își va continua drumul spre Budapesta cu autocarul, iar staff-ul medical va trebui să facă minuni pentru recuperarea fizică a sportivelor.