Gheorghe Păsat a făcut Crăciunul fericit copiilor nevoiaşi

Marți, 22 decembrie 2015, la inițiativa vicepreședintelui cu atribuții de Președinte, Gheorghe Păsat și cu respectarea Ordinului nr. 5036/2015, s-a aprobat în ședința Consiliului Județean Vâlcea alocarea sumei de un milion de lei pentru finanțarea drepturilor de care beneficiază elevii cu cerințe educaționale speciale, școlarizați în unitățile de învățământ din județul Vâlcea, inclusiv pentru municipiul Râmnicu Vâlcea.

Pentru rezolvarea acestei probleme, Consiliul Județean Vâlcea a procedat anul acesta la numerose intervenții la Ministerul Finanțelor, însă nu au fost repartizate fonduri pentru elevii cu cerințe educaționale speciale atunci când a fost rectificat bugetul de stat pe anul 2015.
„ Cunoscând dificultățile cu care se confruntă familiile care au copii cu nevoi speciale, elevi ai școlilor din județul nostru, am făcut o serie de intervenții la Ministerul Finanțelor dar, din păcate, fără niciun rezultat. Pentru că nu puteam să rămânem indiferenți la acestă problemă, am propus Consiliului, având înregistrate economii la unele obiective de investiții și în baza Ordinului 5036 din 2015, alocarea sumei de un milion de lei pentru rezolvarea situației creată din neglijența sau ignoranța fostului Guvern. Am făcut în așa fel ca de Crăciun să fie fericite toate familiile acestor școlari„ a declarat vicepreședintelui cu atribuții de Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Gheorghe Păsat.