Geniştii vâlceni, în vizită la Şcoala Gimnazială “Anton Pann”

Marți, 18 octombrie, geniştii vâlceni au desfăşurat activitatea “Armata României în şcoli”. Atracţia zilei a fost câinele Biţă, robotul EOD şi armamentul din dotarea militarilor din forţele terestre.

Prima unitate de învăţământ a fost Şcoala Gimnazială “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, unde au participat cei mai tineri genişti, ofiţeri şi soldaţi profesionişti, aflaţi la cursuri în Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”, alături de cadre militare din Biroul informare recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Vâlcea.fb_img_1476814547137_640x425-1
“La activitatea de promovare a carierei militare, condusă de şeful Biroului informare recrutare, locotenent-colonel Constantin Măgădan, au participat şi doi elevi Colegiului Naţional Militar “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, foşti elevi ai şcolii, care au încercat să-i convingă pe elevii claselor a VIII-a să aleagă o carieră militară şi, totodată, le-au împărtăşit câteva aspecte din viaţa de “liceean militar”. Elevii şcolii vâlcene au fost încântaţi de cele auzite, mulţi dintre dintre ei fiind interesaţi şi fascinaţi de “ţinuta” foştilor colegi!”, precizează maior Florentin Duman, purtător de cuvânt al Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici”.