Geniştii vâlceni la a 157-a aniversare
Pentru a cinsti cum se cuvine nobila armă, Geniştii Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN “Panait Donici” din Rm. Vâlcea au sărbătorit a 157-a aniversare, printr-o serie de manifestări.
În perioada 16-31 mai au avut loc:
• O competiţie sportivă „Cupa Genistului”, competiţie la care au participat personalul unităţii, cursanţi aflaţi la diferite forme de pregătire şi loturile sportive ale structurilor Sistemului de Apărare Ordine Publică şi Securitate Naţională din garnizoană.
• O expoziţie de carte dedicată Zilei Armei Geniu, ocazie cu care au fost reamintite câteva repere ale istoriei armei.
Marţi 31 mai – simpozionul dedicat Zilei Geniştilor Militari cu tema ,,31 MAI 1859 –31 MAI 2016, 157 ANI DE LA NAŞTEREA ARMEI GENIU ÎN ARMATA ROMÂNĂ”, autor Mr. DUMAN Florentin. La simpozion au participat alături de personalul unităţii, reprezentanţi ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, foşti comandanţi ai unităţilor militare din garnizoană.
În cadrul simpozionului au fost reamintite câteva repere ale armei geniu de la origini până în prezent.
Simpozionul s-a încheiat cu decernarea în cadru festiv a premiilor câştigătorilor competiţiei sportive “Cupa Genistului”. Premiile au constat în diplome, cupe şi medalii înmânate de către Comandantul Centrului, colonelul Dan Marin. De asemenea, au fost înmânate embleme de onaoare unor cadre militare, embleme acordate de eşaloanele superioare la propunerea comandantului unităţii.
La sfârşitul activităţii comandantul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”, colonelul Dan Marin a dorit să transmită tuturor militarilor genişti, în activitate în rezervă sau în retragere, invitaţilor precum şi personalului militar şi civil care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei de învăţământ militar de geniu, cele mai sincere felicitări, bucurii, urări de sănătate, împliniri profesionale şi personale.
Sărbătoarea s-a încheiat cu vizitarea expoziţiei foto, intitulată „Spectacolul lumii”, autor Plt.adj.pr. Nicoleta Munteanu, partener Cercul Militar Râmnicu Vâlcea. Cu această expoziţie, autoarea a dorit să arate vizitatorilor lumea văzută cu ochii unui militar român.
Scurt istoric al sprijinului de geniu
Geniul a apărut în compunerea armatelor ca urmare a dezvoltării mijloacelor de luptă şi a artei militare. Atât în antichitate, cât şi în evul mediu, conducătorii militari au fost preocupaţi pentru fortificarea cetăţilor în vederea întăririi apărării teritoriilor pe care le controlau. Concomitent cu dezvoltarea artei fortificaţiilor au fost identificate procedee de atac si de cucerire a acestor cetăti, în principal prin săparea unui tunel sub zidurile cetăţii care era întărit cu grinzi de lemn după ce era scos pământul. După retragerea lucrătorilor, proptelele erau incendiate şi se crea posibilitatea prăbuşirii construcţiei aşa cum au procedat normanzii în anul 885 la Paris.
Pentru realizarea acestor lucrări, majoritatea armatelor vremii foloseau lucrători specializaţi numiţi minari sau tălpari aşa cum pomenesc cronicarii războaielor din secolele XIII – XV cu referire la armatele lui Carol cel Mare, la cruciadele conduse de Filip August sau la armata turcă . Pentru astfel de lucrări erau folosiţi soldaţi de alte arme recrutaţi pentru timp scurt şi conduşi de specialişti militari sau civili (ingineri, arhitecţi, pictori, sculptori sau ofţeri activi de infanterie sau cavalerie) în măsură să coordoneze executarea acestor misiuni speciale. în acest sens, este foarte cunoscut Apollodor din Damasc, care a fost ridicat la rangul de general şi numit comandant a trupelor de geniu, denumite de romani fabres. Lucrările genistice executate sub conducerea acestui inginer, în războaiele purtate de romani împotriva dacilor, au determinat pe unii istorici să afirme că „Dacia a fost cucerită în egală măsură cu spada şi lopata” .
Italia a fost printre primele state europene care au început să pregătească ingineri militari, iar pe timpul Caterinei de Medici a ajutat Franţa să-şi formeze proprii specialişti destinaţi lucrărilor de castramentaţie (ştiinţa aşezării taberelor), fortificaţie şi mine.
Subunităţile de săpători minari au început să apară în secolul XV în armata turcă, iar în Franţa acestea au fost permanentizate din anul 1673, dar nu se poate vorbi deocamdată de apariţia armei geniu.
Data de naştere a acestei noi arme este 4 martie 1795, când subunităţile de săpători minări din armata franceză se separă definitiv de celelalte arme, iar denumirea de geniu este dată tot de către francezi, deoarece ofiţerii selecţionaţi pentru această armă erau ingineri militari şi trebuiau să dovedească înclinaţie şi aptitudini pentru aceste misiuni speciale.
Cu timpul, specialităţile acestei arme s-au diversificat fie prin crearea unora noi, fie prin înglobarea unor specialităţi care luaseră fiinţă în alte arme. Odată cu evoluţia mijloacelor de luptă, unele specialităţi din arma geniu au devenit, la rândul lor, arme de sine stătătoare.
Aşadar, geniul apare în armatele ţărilor europene în secolul XIX şi se dezvoltă în secolul XX, devenind o armă complexă destinată sprijinului celorlalte arme în timpul operaţiilor militare, dar care a fost adesea utilizată pentru reconstrucţie după război şi pentru ajutorarea populaţiei civile în situaţii de urgenţă.
În România, arma geniu a luat fiinţă la 31 mai 1859, printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Necesităţile impuse de dezvoltarea şi modernizarea organismului militar românesc, conjugate cu cele ale economiei naţionale, au determinat factorii de decizie militară să pună bazele acestei arme noi. Primele batalioane de geniu ale oştirii române aveau un efectiv de 1000 de oameni fiecare, împărţiţi în patru companii. Comandant al acestor subunităţi a fost numit căpitanul, ulterior maiorul, Panait Donici, inginer diplomat al Şcolii politehnice din Paris, ministru al lucrărilor publice în guvernul Moldovei, care s-a numărat printre organizatorii trupelor de geniu din ţara noastră.
Din acel moment, pe lângă instrucţie, trupele de geniu au participat la executarea de lucrări la diferite unităţi militare, la construirea de cazărmi, spitale, ateliere, depozite, remize, tabere pentru instrucţia întrunită a trupelor, precum şi la ridicarea unor obiective ale economiei naţionale. În timpul războiului de independenţă din 1877-1878, trupele de geniu au contribuit atât prin lucrările executate, cât şi prin jertfe de sânge, la obţinerea victoriei de la Plevna împotriva imperiului otoman.
Printre misiunile pe care le-au îndeplinit se numără: lucrările de fortificaţie executate pe malul Dunării în sectoarele Calafat, Ciuperceni, Poiana Mare, Rast, Bechet, Corabia şi Izlaz, întinderea podului de vase peste Dunăre, la Siliştioara-Măgura între 14-31 august 1877, organizarea şi executarea lucrărilor de fortificaţie din zona Plevnei şi asigurarea comunicaţiilor pentru nevoile trupelor româneşti şi ruse din zonă.
În timp, trupele de geniu au cunoscut reoganizări ample în acord cu nevoile de sprijin pe linie de armă pe timp de război sau de reconstrucţie a ţării după campaniile militare, de dezvoltare a infrastructurii destinate armatei sau pentru pregătirea teritoriului pentru apărare. Necesităţile de cadre erau asigurate de două şcoli militare de specialitate, Şcoala specială de artilerie şi geniu şi Şcoala specială de aplicaţie de artilerie şi geniu, înfiinţate în anul 1881.
În anul 1887, în armata română funcţionau 2 regimente de geniu şi un Inspectorat al geniului având ca atribuţii inspectarea armei geniului, a serviciilor de geniu şi a tuturor construcţiilor militare şi lucrărilor de fortificaţie. Această structură a avut un caracter de continuitate timp de peste 120 de ani, chiar dacă a înregistrat diferite denumiri: Inspectoratul tehnic al Geniului, Inspectoratul general al Geniului, Comandamentul trupelor de geniu etc.
Temeinica pregătire de specialitate a ofiţerilor genişti români a fost probată de executarea unor lucrări de fortificaţie de mare amploare, între care se evidenţiază fortificarea cetăţii Bucureşti (1882-1899), executată de Regimentul 1 geniu comandat de colonelul Anton Berindei şi a regiunii întărite Focşani-Nămoloasa-Galaţi (1888-1893), executată de Regimentul 2 geniu, comandat de colonelul Zamfir Gheorghiu.
Între 1908-1913 au fost luate măsuri pentru perfecţionarea organizatorică a armei geniului, care cuprindea serviciul de geniu şi trupele de comunicaţii, în cadrul cărora găsim o mare varietate de subunităţi de specialitate: de săpători minări, de poduri, de pontonieri, de căi ferate, de telegrafíe, de aerostaţii, de automobile, secţii de porumbei.
Înzestrarea armatei cu mijloace radio, motociclete, automobile şi proiectoare a dus la constituirea, în anul 1908, a unei subunităţi specializate – compania de specialişti – transformată în anul 1913 în Batalionul de specialişti, care grupa tot ce era nou în tehnica militară genistică.
Prima secţie aerostaţii din armata română a luat fiinţă încă din 1893, prin dotarea companiei de telegrafie a Regimentului 1 geniu cu un balon captiv, importat din Franţa, ulterior secţia s-a transformat în companie, intrând în organica Batalionului de specialişti al geniului.
Primul război mondial a marcat un alt moment pentru afirmarea comandanţilor şi trupei de geniu care au contribuit ia obţinerea marilor succese din vara fierbinte a anului 1917. Printre misiunile îndeplinite se numără: amplele lucrări de fortificare a graniţelor ţării, lucrările executate pe comunicaţii, în special în zonele de munte, care au uşurat deplasările operative ale marilor unităţi, cât şi transporturile în vederea asigurării materiale a acestora, construirea podului de pontoane în cadrul manevrei de la Flămânda (18-22 septembrie 1916), minarea regiunii* fortificate Focşani-Nămoloasa-Galaţi, precum şi podului de la Cernavodă pentru a nu fi folosite de inamic şi lucrările de bază din zonele bătăliilor de la Mărăşti şi Oituz din vara anului 1917. Jertfele geniştilor în acest război sunt estimate la aproape 1000 de morţi şi mult mai mulţi răniţi. Peste 100 de ofiţeri genişti au fost decoraţi cu ordine şi medalii de război. In memoria eroilor armei geniului din războiul de reîntregire a neamului, în Bucureşti a fost ridicat un impresionant monument al cărui element dominant este Leul, rege al forţei, dar şi al frumuseţii, care înfăţişează şi simbolizează chintesenţa tăriei armatei române, sufletul mare, mândru şi generos al soldatului român, stând biruitor, într-o mişcare triumfală, cu labele din faţă pe trofeele cucerite de la inamic: arme, scuturi, ţeava unui mortier, peste care se desfăşoară faldurile unui drapel . Specificul armei este redat prin statuile a patru chipeşi ostaşi genişti, reprezentând specialităţile: pionieri, căi ferate pontonieri şi telefonişti-telegrafişti. Pe soclu se află inscripţia: „Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie pentru întregirea neamului”, iar într-un medalion montat pe treptele monumentului stă scris: „Eroilor din arma geniului 1916-1919”.
Pregătirea temeinică, inteligenţa, inventivitatea, ingeniozitatea şi spiritul organizatoric au făcut ca din rândul ofiţerilor de geniu să se ridice personalităţi ce au avut înalte responsabilităţi atât în armată, cât şi în administraţia de stat. în anul 1902, pe bună dreptate generalul C.N Hârjeu scria: „Autoritatea morală de care se bucură şi înalta lor pregătire (…) au contribuit a face de la început din corpul ofiţerilor de geniu un corp de elită, prin care vor trece în viitor cei mai distinşi ofiţeri ai armatei.” Previziunile ilustrului general s-au adeverit. Trupele de geniu au dat armatei române, culturii, ştiinţei şi administraţiei de stat personalităţi de certă valoare: un mareşal (Constantin Prezan), un prim-ministru (gl. Artur Văitoianu), opt miniştri de război, patru miniştri la departamentul lucrărilor publice, zece şefi ai Marelui Stat Major, peste treizeci de ataşaţi militari, şapte membri ai Academiei Române, un membru al Societăţii Regale de Ştiinţe din Londra (C. Avram) şi mai mulţi membri ai Academiilor de artă sau Ştiinţe din S.U.A., Italia, Franţa şi Germania.
Pe baza învăţămintelor reieşite din primul război mondial, ţinând seama şi de realizările tehnicii militare pe plan european, de consecinţele acestora, au fost luate o serie de măsuri vizând înzestrarea trupelor de geniu cu tehnică nouă şi dezvoltarea armei în general. Dintre lucrările genistice executate de trupele de geniu în perioada interbelică se detaşează edificarea sistemului de fortificaţii de la graniţa de vest a ţării, acţiune demarată în anul 1936.
Începutul celui de-al Doilea Război Mondial şi adoptarea, începând cu toamna anului 1940, a doctrinei militare germane, în virtutea căreia armei geniu i s-a conferit un rol combativ mult mai pronunţat, a dus la evoluţii semnificative în domeniul organizării şi înzestrării structurilor de geniu, precum şi în domeniul instruirii militarilor genişti. Confruntarea cu necesităţile concrete ale frontului a scos în evidentă rolul deosebit al trupelor de geniu în economia operaţiilor militare şi a generat dezvoltarea fără precedent a structurilor armei şi un efort deosebit privind înzestrarea acestora. Atât în campania din est, cât şi în cea din vest, trupele de geniu au fost angajate masiv în toate operaţiile, îndeplinind întreaga gamă de misiuni specifice. Doar cu titlu de exemplu şi departe de o enumerare exhaustivă, trebuie subliniat că au fost executate sute de poduri rutiere şi de cale ferată peste cursuri de apă, totalizând o lungime de peste 20000 m, au fost plantate zeci de câmpuri de mine şi au fost realizate zeci de culoare prin câmpurile de mine ale inamicului, au fost construite, reparate, deminate sau întreţinute peste 10000 km de drumuri pentru nevoile tactice şi operative, au fost deminate şi asanate obiective diverse, precum şi mari suprafeţe de teren, s-au restabilit/consolidat sau construit peste 15000 km de linii de comunicaţii CF sau din reţeaua naţională, fără a socoti liniile de utilitate tactică realizate în folosul unităţilor de pe câmpul de luptă etc. Acţiunile de luptă desfăşurate de trupele de geniu în cadrul celui de-al doilea război mondial au reprezentat o etapă’glorioasă în istoria armei, marcată de executarea cu succes a unor misiuni deosebit de complexe şi de mare risc în condiţii extrem de ostile ale unui teatru de operaţii cu un front foarte larg şi o mare adâncime. Pierderile înregistrate de trupele de geniu, incluzând structurile de transmisiuni sunt însă şi ele impresionante: peste 5000 de morţi şi grav răniţi, fără a consemna miile de dispariţii .
După al Doilea Război Mondial, trupele de geniu au fost restructurate, efectivele şi numărul unităţilor au fost reduse semnificativ ca urmare a evoluţiilor politice, iar caracterul combativ al unităţilor de geniu a fost diminuat în favoarea celui constructiv, corespunzător rolului pe care aceste unităţi l-au primit pe timp de pace. De altfel, de la înfiinţarea lor, trupele de geniu – în paralel cu desfăşurarea pregătirii militare – au participat, în proporţii diferite în raport cu momentul istoric, la construirea unor mari obiective economice şi sociale, la pregătirea teritoriului pentru nevoile de apărare. Datele istorice atestă faptul că trupele de geniu au bogate tradiţii pe linia participării lor efective la executarea, unor lucrări de interes obştesc, a unor lucrări de utilitate publică, a unor obiective economice, activitate care s-a împletit armonios cu instrucţia şi pregătirea militară a efectivelor. După război, trupele de geniu au participat în proporţii mereu crescânde la construirea unor mari proiecte de infrastructură pe teritoriul ţării.
Prestigiul armei geniu din Armata României este în mod onorant completat şi de participarea directă a acesteia, înainte de 1990, la marile construcţii realizate în acea perioadă istorică: platforme industriale, modernizări portuare, sisteme complexe de irigaţii, construcţia Transfagărăşanului, a Canalului Dunăre-Marea Neagră, dezvoltarea * sau întreţinerea reţelei de drumuri şi căi ferate în toată ţara, infrastructură edilitară etc., chiar dacă se poate constata că la un moment dat s-a exagerat în ceea ce priveşte utilizarea trupelor de geniu la astfel de misiuni în detrimentul pregătirii lor pentru misiuni combative.
Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţii pentru modernizarea trupelor de geniu şi creşterea aportului lor la întărirea capacităţii de apărare a ţării şi a deschis calea reluării şi dezvoltării tradiţiilor armei geniu ca armă politehnică. Participarea geniştilor români la misiuni internaţionale a contribuit, pe de o parte, la sporirea prestigiului României şi a armatei sale în lume, dar pe de altă parte, a constituit şi o oportunitate de îmbogăţire a experienţei militare care a generat noi viziuni privind dezvoltarea şi modernizarea armei într-un context politico-militar în continuă evoluţie. Tradiţia învăţământului politehnic a fost subliniată de transformarea, în 1991, a Şcolii de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate de la Rm. Vâlcea în Institutul Militar de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate „Panait Donici”, prima instituţie de învăţământ superior din acest oraş.
Opţiunea României pentru integrarea în structurile europene şi euro-atlantice şi necesitatea de a răspunde cerinţelor Alianţei şi sub aspectul implicării militare active s-a concretizat, printre altele, în înfiinţarea Batalionului 96 Geniu „Joseph Kruzel” cu scopul de a participa la misiunea IFOR – ulterior SFOR – în Bosnia-Herţegovina. Misiunile executate au vizat asigurarea libertăţii de mişcare pentru trupele multinaţionale şi populaţia civilă, acordarea sprijinului genistic general comandamentelor şi contingentelor multinaţionale, cât şi executarea de lucrări în sprijinul comunităţilor locale din Federaţia Croato-Musulmană şi Republica Srpslca.
Batalionul a acţionat într-un perimetru de peste 60.000 km2, în teren predominant muntos împădurit, în majoritate pe linia de demarcaţie dintre Republica Srpska şi Federaţia Croato-Musulmană, în zone de risc, executând misiuni de mare complexitate.
Din anul 2000, ca urmare a stabilizării păcii în Bosnia, Batalionul 96 Geniu a fost reorganizat şi a luat fiinţă Detaşamentul Naţional „Bosnia” cu un efectiv de 68 de militari, staţionat la Butmir şi Detaşamentul Naţional „Olanda” care a acţionat în cadrul contingentului olandez, cu un efectiv de 38 de militari, cuprinzând o echipă EOD/Explosive Ordnance Disposal/Neutralizarea Dispozitivelor Explozive, formată din 5 militari, precum şi conducători auto în cadrul plutonului transport.
Între anii 2003-2007, un detaşament de geniu a participat în teatrul de operaţii din Irak. Ulterior, numeroşi militari genişti au încadrat comandamentele aliate sau au intrat în compunerea forţelor de manevră participante la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan sau Balcanii de Vest.
Participarea la aceste misiuni a pus în evidenţă nevoi de dezvoltare a unor specialităţi noi în cadrul armei, conform cu noile realităţi ale teatrelor de operaţii. Astfel, a apărut în 1997 Centrul de Pregătire a Specialiştilor în Controlul Mecanismelor Explozive, iniţial cu sediul în Bucureşti, iar ulterior, sub denumirea de Centrul de Pregătire/Baza de Instruire EOD, cu sediul la Rm.Vâlcea în subordinea Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu/Centrului de Instruire pentru Geniu.
Procesul de reorganizare şi restructurare a Armatei Romane început după 1990, a vizat nu doar învăţământul, ci şi unităţile operative. S-au identificat noile cerinţe interne şi internaţionale şi s-au regândit structurile armei, răspunzându-se acestor cerinţe. Multe unităţi, unele cu vechi şi bogate tradiţii, s-au desfiinţat, altele s-au transformat şi redimensionat, iar altele noi, suple, interoperabile şi flexibile din punct de vedere acţional, au luat flintă în funcţie de necesităţi. (Articol din REVISTA ARMEI GENIU NR. 1/2016, autor, Colonel Dan MARIN, comandantul Centrului de pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici”)
Informaţiile ne-au fost transmise de maior Florentin DUMAN, Ofiţer de informare şi relaţii publice.
La mulţi ani genişti, oriunde vă aflaţi!