Galicea: Se demarează construcţia unui pod din beton armat peste Topologu

Încă de anul trecut, Ion Năfliu, primarul comunei Galicea, împreună cu aparatul de specialitate, a întocmit documentaţia aferentă proiectului finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale privind construirea unui pod din beton armat peste râul Topolog, punct „Drumul Morii” și punte pietonală Strada Teianca, în valoare de 820.000 euro.

Alte proiecte prin PNDL sunt: „Reabilitare, modernizare și dotare Școala I-IV, comuna Galicea, judeţul Vâlcea” (274.813 lei); „Reabilitare, modernizare și dotare Dispensar uman și centru permanență, comuna Galicea, Județul Vâlcea” (444.452 lei); „Reabilitare, modernizare și dotare Școala I-VIII, comuna Galicea, județul Vâlcea” (487.981 lei); „Realizare racorduri la rețeaua de canalizare menajera în comuna Galicea, județul Vâlcea” (2 milioane de lei); „Înființare sistem centralizat de canalizare menajeră în satele Cremenari și Bratia din Deal” (10 milioane de lei).