Furtuna și grindina a făcut prăpăd în câteva localități vâlcene miercuri, 28 iulie
În data de 28.07.2021, între orele 18.45 – 20.00 Județul Vâlcea s-a aflat sub atenționare de Cod Portocaliu de averse torențiale, grindină, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
La nivelul județului s-a acționat atât cu forțe ale ISU Vâlcea cât și cu membrii SVSU, pentru gestionarea situațiilor de urgență semnalate, astfel:
– 3 fânare cuprinse de incendii având ca posibilă cauză de aprindere, descărcările electrice (fulgere), în localitățile Horezu, Roșiile și Lădești;
– 1 stâlp de transport energie electrică, la Băbeni incendiat, din aceeași cauză;
– 1 copac căzut pe un autoturism în Râmnicu Vâlcea, și pe acoperișul unei case în cartier Căzănești ;
– membrii CLSU Băbeni au acționat pentru mai mulți copaci căzuți pe raza orașului;
– în comuna Șirineasa pompierii militari au acționat cu ajutorul platformei de lucru la înălțime pentru degajarea crengilor mai multor copaci afectați de vijelie;
– în comuna Galicea au fost afectate : baza sportiva (2 căsuțe din lemn răsturnate de vijelie), iar 2 coșuri de centrale termice s-au prăbușit ;
– în comuna Bărbătești s-au asigurat măsuri de apărare împotriva incendiilor, în urma producerii unui scurtcircuit;
– membrii CLSU Galicea au intervenit în 5 zone pentru degajarea arborilor căzuți pe căile de acces și a 2 stâlpi din lemn, folosiți pentru rețelele de telefonie.