Furt de cărbune la Alunu

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Alunu au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Astfel, oamenii legii au surprins cinci persoane cu vârste cuprinse între 16 ani şi 61 de ani, în timp ce sustrăgeau cărbune lignit din vagoanele unei garnituri de tren aflată staţionată într-o staţie CFR.
Cele 500 de kg de cărbune a fost recuperată predată unităţii păgubite. În cauză s-a întocmit dosar penal, cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt.