Furnizorii de utilități nu au voie să debranșeze clienții

Furnizorii de curent, gaze, apă, canalizare și salubritate nu au voie să debranșeze clienții, pe perioada stării de alertă, se arată într-o ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial. Prin urmare, cel puțin până la jumătata lunii iunie, toți clienții vor beneficia de acordarea acestor servicii, chiar dacă sunt rău-platnici.

OUG nr. 70/2020, ale cărei prevederi se aplică deja, stabilește că orice operațiune de debranșare de la utilități trebuie amânată până după încheierea stării de alertă.
Astfel, până la data de 16 iunie 2020, cei care ar fi trebuit să fie debranșați de la utilități din diverse motive, cum ar fi neplata facturilor, vor continua să beneficieze de aceste servicii. Dacă starea de alertă va fi prelugită cu încă 30 de zile, atunci debranșările vor fi amânate până la jumătatea lunii iulie.
Asigurarea neîntreruptă a serviciilor de utilitate publică pe perioada stării de alertă este similară cu măsura luată în acest sens, în starea de urgență. Atât în decretul prezidențial pentru insituirea stării de urgență, cât și în cel pentru prelungirea acesteia, au existat prevederi referitoare la asigurarea continuității funcționării serviciilor de utilitate publică.
România a intrat în stare de alertă la data de 15 mai 2020, care urmează să se încheie la data de 16 iunie 2020. Însă, dacă în urma evaluărilor făcute de autorități rezultă că numărul de cazuri de infectare cu coronavirus a crescut brusc, atunci starea de alertă poate fi prelungită cu încă 30 de zile.