FRH duce turneul final al Cupei României la Bistrița, LSV protestează

Final-Four-ului Cupei României FanCourier se va desfășura la Bistrița în perioada 20-21.04.2019. Asta a decis Federația Română de Handbal. Decizia este absolunt aberantă, în condițiile în care partidele se vor disputa într-o sală mică, implicit cu suporteri puțini.

Liga Suporterilor Vâlceni a emis un comunicat de presă în care se exprimă indignarea după această ediție. “Noi LIGA SUPORTERILOR VÂLCENI ca și suporteri ai naționalei României și al echipei locale SCM Rm. Vâlcea ținem să ne exprimăm indignarea referitor la alegerea locației de desfășurare a Final Four-ului la Bistrița. Începem să credem că cele 2 competiții organizate de FRH, atât Liga Florilor, cât și Cupa României, sunt făcute pentru “cine dă mai mult”. Ținem să credem acest lucru din cauza evenimentelor petrecute încă de la meciul disputat în sala sporturilor Traian contra echipei CSM București, cu gol marcat neregulamentar în ultimele secunde, cu un arbitraj șmecheresc de-alungul întregului meci, coroborat cu un arbitraj potrivnic și de-a dreptul părtinitor la meciul de acasă cu Dunărea Brăila și mai nou cu refuzul FRH de organizare a Final Four-ului la Râmnicu Vâlcea și culminând cu alegerea locației de desfășurare la Bistrița într-o sală de aproximativ 1000 de locuri. Pe lângă faptul că cerințele pentru organizarea turneului sunt de-a dreptul aberante, într-un sport care nu produce bani, nu putem să ne dăm seama care este diferența dintre o ofertă care exclude plata cazării echipelor participante și oferta aleasă de FRH la Bistrița, în care toate echipele participante împart cheltuielile. Suntem curioși dacă vreuna dintre echipe a fost consultată la alegerea dintre cele două locații. Noi banuim că nu… pentru că numai un manager de club mediocru ar alege să se deplaseze de la Zalău, Cisnădie sau București la Bistrița în detrimentul unei deplasări la Rm. Vâlcea cu costuri de participare mai mici. În altă ordine de idei, ținem să ne exprimam indignarea față de alegerea Bistriței ca locație de desfășurare, atât pentru ideile exprimate mai sus cât mai ales pentru faptul că, uluitor, dintre toate orașele rămase în afara celor 4, s-a ales tocmai Bistrița, echipă care, întâmplător, joacă în ultima etapă pe teren propriu chiar cu SCM Rm. Vâlcea, fiind probabil cel mai important arbitru al disputei de la distanță între CSM București și SCM Rm.Vâlcea, alegerea fiind total neîntemeiată din toate punctele de vedere, financiar, sportiv, fair-play, motiv pentru care ne exprimăm temerea privind anumite jocuri de culise pe care, expunând motivele mai sus menționate, începem să le simțim etapă de etapă”. (G.C.)