FOTO/VIDEO Minivacanță la Spa! Turiştii au luat cu asalt staţiunea Băile Olăneşti

Turiștii veniți din toate colțurile țării au luat cu asalt stațiunea vâlceană Băile-Olănești pentru a petrece minivacanța de Sfâtul Andrei și 1 Decembrie. Nu le-a păsat că a plouat aproape în permanență și s-au relaxat la cel mai mare complex Spa din Oltenia.


Noul centru wellness din Băile Olănești, deschis anul trecut, realizat pe fonduri europene, a devenit neîncăpător pentru turiștii care au vizitat Stațiunea Olănești. Tobogane cu apă, piscine de înot și cu jeturi de apă, saune, hidroterapie, tratamente estice, toate Au fost puse la dispoziția turiștilor pentru petrecerea unor clipe de neuitat în minivacanță. La orele prânzului erau deja ocupate toate locurile și o parte dintre doritorii de apă au trebuit să facă cale întoarsă.


Chiar dacă spun că în stațiune e loc de mai bine, turiștii sunt mulțumiți de condițiile de la centrul werllness și spun că au de gând să revină și cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Pentru accesul la centrul wellness de la Olănești, o familie formată din doi adulți și un copil plătește 110 lei în cursul săptămânii și 135 lei în week-end și în timpul sărbătorilor legale.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning