FOTO Zilele Satului Izvoru Rece revin cu ediția a IV-a. Spectacol folcloric pe Stadionul Zăvoi
Comuna Vaideeni se pregătește de sărbătoare. Pe 15 august 2026, locuitorii satului Izvoru Rece și toți iubitorii de folclor sunt invitați la cea de-a IV-a ediție a „Zilelor Satului Izvoru Rece”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Vaideeni, în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea și Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea.
Manifestarea va avea loc pe Stadionul Zăvoi, iar programul artistic va începe la ora 16:30, promițând o după-amiază și o seară dedicate tradițiilor, muzicii populare și dansului românesc.
Capul de afiș al evenimentului este îndrăgitul interpret Robert Târnăveanu, invitatul special al ediției din acest an. Alături de acesta vor urca pe scenă Marius Tugulescu și Ilie Dură, precum și Orchestra Rapsodia Vâlceană, împreună cu soliștii Cristina Udrea, Rodica Nicolescu, Ana Maria Cărjan, Dănuț Dincă, Anamaria Iorga și Ionela Petria, care va avea și rolul de prezentator al spectacolului.
Publicul va putea urmări și evoluțiile Ansamblului „Miorița” Vaideeni, coordonat de Cristina Irimescu, ale elevilor Școlii de Arte și Meserii Populare din Râmnicu Vâlcea, coordonați de profesorul Ștefan Săvoiu, precum și ale Ansamblului „Mugurii Brâncoveni” din Horezu, coordonat de profesorul Cosmin Bădiță.
„Zilele Satului Izvoru Rece” au devenit o tradiție pentru comunitatea din Vaideeni, reunind an de an artiști consacrați, tineri interpreți și ansambluri folclorice care promovează autenticitatea și valorile culturale românești.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care doresc să petreacă o zi de sărbătoare în mijlocul muzicii populare, al dansurilor tradiționale și al atmosferei specifice satului românesc.

