FOTO “Viitorul stă în alegerile tale”! Elevii de la CNI Matei Basarab Rm. Vâlcea în vizită la elevii de la Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului

Activitățile din Săptămâna “Școala altfel” au fost inedite pentru elevii Colegiului de Silvicultură și Protecția Mediului care au primit în vizită elevii clasei a VIII-a C de la CNI Matei Basarab, însoţiţi de consilierul educativ Gabriela Cocoş. Motivul vizitei a fost derularea unui concursul din cadrul proiectului județean “Viitorul stă în alegerile tale”.


“Am avut ca şi activitate orientare în carieră şi am venit în vizită la Colegiul Forestier cu elevii de la a VIII-a C unde au aflat în primul rând despre oferta şcolară, au vizitat şcoala şi au participat la o activitate în cadrul unui proiect educaţional judeţean “Viitorul stă în alegerile tale”, prin care au realizat desene, au încondeiat ouă, deci activităţile au fost în concordanţă cu sărbătoarea pascală pe care o aşteptăm. Copiii au fost foarte deschişi, iar eu încerc mereu să fac o interacţiune între copiii de gimnaziu cu cei de liceu pentru că generaţiile tinere sunt conectate mai mult la tehnologie şi uită să interacţioneze fizic”, precizează Gabriela Cocoş, profesor
Colegiul de Informatică Matei Basarab şi coordonatorul proiectelor educaţionale, dar şi diriginte la a VIII-a C.
Atât profesorii, cât şi elevii Colegiului de Silvicultură au fost foarte deschişi şi încântaţi de vizită.
“Mulțumim partenerilor noștri din proiect, elevilor de clasa a VIII-a şi doamnei consilier educativ Cocoş Gabriela de la CNIMB Rm. Vâlcea. Precizez că a fost o activitate foarte frumoasă şi suntem încântaţi să primim vizite de la alte şcoli interesate de oferta noastră educaţională”, a adăugat prof. Gabriela Staicu, director Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului.