FOTO: Viitorul Dăești confirmă! Victorie la Cermei!

Viitorul Dăești a reușit primul succes în deplasare în această ediție a eșalonului al treilea, după ce săptămâna trecută elevii lui Gabriel Mangalagiu reușiseră să se impună și pe propriul teren.

Florin Costea și compania au avut parte de un drum lung, până la Cermei, acolo unde au dispus cu 4-2 de echipa locală, Gloria Lunca Teuz. Dăeștenii au început meciul ca din pușcă și au punctat în minutele 10 și 11 prin Dima, respectiv Pârvu.

Gazdele au redus din handicap până la pauză, dar echipa noastră a dominat clar și mitanul secund. Contrar cursului jocului, gazdele au egalat, dar ultimele două reușite le-au aparținut elevilor lui Mangalagiu, prin Neacșu și Pașoi. După două etape, Viitorul este pe locul secund, la egalitate de puncte cu Ghiroda și Giarmata Vii și Flacăra Horezu.