FOTO/VIDEO: Velier cu două persoane răsturnat în barajul Nord!

Mai multe persoane aflate pe plaja de la barajul din Cartierul Nord au sunat, în urmă cu puțin timp, la numărul de urgență 112 pentru că o ambarcațiune cu velă se află în pericol în Râul Olt.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale pompierilor, polițiști și două ambulanțe.
În scurt timp ambarcațiunea a fost adusă la mal și cei doi pasageri nu au solicitat îngrijiri ale medicilor. Mai mult decât atât, cei doi le au spus reprezentanților ISU că nu au fost în pericol. Le-au mulțumit salvatorilor, dar au refuzat să își prezinte actele de identitate.