FOTO/VIDEO-VÂLCEA: 7 persoane dispărute, găsite de jandarmii montani într-o peșteră pe Cozia

În această dimineață, efectivele Postului de Jandarmi Montan Călimănești au fost solicitate de către Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, să acorde sprijin la o acțiune de căutare a 7 persoane date dispărute de la domiciliu din data de 08.03.2020.

După aproximativ 3 ore de căutări, cele 7 persoane – 2 femei și 5 minori, au fost găsite de către jandarmii montani într-o peșteră din zona Mânăstirii Stănișoara, unde aveau montat un cort.
Cele 2 femei, una având domiciliul în Județul Olt, iar cealaltă în municipiul Drăgășani, nu au menționat forțelor de ordine motivul pentru care au recurs la acest gest.
Femeile împreună cu minorii au fost conduse în siguranță de către jandarmi până la Mânăstirea Stănișoara, de unde au fost preluate de polițiști și conduse la Poliția Călimănești pentru continuarea cercetărilor. Informațiile au fost transmise de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea.