FOTO/VIDEO Teroare în Horezu! Doi bărbați din Vaideeni, reținuți după ce au intrat peste un localnic și l-au amenințat cu moartea

Doi bărbați din comuna Vaideeni au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tâlhărie calificată și distrugere, într-un dosar instrumentat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Horezu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, incidentul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 august 2026, când un bărbat din orașul Horezu a apelat numărul unic de urgență 112 și a sesizat faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința sa după ce ar fi forțat ușa de acces.

Conform comunicatului transmis de IPJ Vâlcea, cei doi ar fi solicitat victimei, „sub amenințarea cu moartea”, bani și telefonul mobil.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoanele în cauză ar fi sustras telefonul mobil și ar fi părăsit locuința, fără a exercita acte de violență fizică asupra victimei.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, inclusiv a două percheziții domiciliare efectuate pe raza comunei Vaideeni, au fost identificați doi bărbați, în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, ambii din Vaideeni, bănuiți de comiterea faptelor.
Telefonul mobil reclamat ca fiind sustras a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

„În baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Cei doi urmau să fie prezentați unității de parchet competente pentru dispunerea măsurilor legale.
Acțiunea polițiștilor a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.
Persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de nevinovăție.