FOTO/VIDEO Tabere culturale pe Valea Oltului

Artişti plastici din toată țara, dar și studenți și aspiranți la actorie, s-au reunit miercuri seara, din nou, în stațiunea Călimănești pentru a participa la deja tradiționalele tabere de pictură și teatru din localitatea vâlceană. Timp de 10 zile, participanții la aceste tabere sunt invitați să se lase inspirați de cadrul natural oferit de Valea Oltului și, sub îndrumarea lui Florin Zamfirescu, să își descopere și cultive talentele artistice.

Tabăra de teatru inițiată de actorul Florin Zamfireascu a ajuns anul acesta la ediția a X-a. Spre încântarea maestrului născut la Călimănești, an de an numărul participanților la acestă tabără a crescut constant, semn că tinerii încă sunt interesați de arta teatrală din România. Tabăra reuneşte studenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti.

“Pentru mine este o mare emoție pentru că am ajuns la cea de-a zecea ediție. Pentru pictori este ediția cu numărul 12, dar ei sunt mai bătrâni. Noi avem o suferință… Nu avem o șcenă unde să putem să evoluăm. Eu când am propus o tabără de vară m-am gândit așa, este un oraș staţiune balneoclimaterică. Asta înseamnează că este ca o portavoce. E mică, dar se aude departe, vin cetățeni din toată lumea. Eu așa m-am lansat, spunând poezii în fața oamenilor care veneau în stațiune. Eu vreau ca acest proiect să se dezvolte, să aducem și proiecții de film, toate filmele premiate la Festivalul Cinema iubit. Nu e greu, pe o pânză și un videoproiector. Avem alături Râmnicu Vâlcea, Olăneștiul, Govora, de ce să nu profităm? Tinerii nu trebuie plătiți, e nevoie de cazare și de masă”, a declarat la deschidere maestrul Florin Zamfirescu, actor, profesor universitar emerit.

Concomitent cu această tabără de teatru, în stațiunea Călimănești se desfășoară și tabăra internaţională de arte vizuale „Vlaicu Ionescu”, ajunsă la cea de-a 12-e ediție. Se vor organiza ateliere de creaţie în domeniul artelor vizuale, expoziţii personale şi de grup cu lucrările artiştilor participanţi. Tabăra de anul acesta va reuni, sub coordonarea vicepreședintelui UAP România, Gheorghe Dican, 10 personalităţi artistice din România şi Republica Moldova.


“Vin la cea de-a treia ediție și pot spune că a crescut mult calitatea. Este un eveniment special. În aceste zile locul se animă într-un mod special”, a spus Luiza Barcan, critic de artă.


“Iată că am ajuns la a zecea, respectiv a 12 ediție a celor două tabere. Noi, cei din Călimănești, nu avem decât să ne mândrim și să le mulțumim artiștilor. În special îi mulțumim domnului profesor emerit, Florin Zamfirescu”, completează Florinel Constantinescu, primar Orașul Călimănești.
Cele două tabere care se desfășoară la Călimănești se vor încheia pe 28 iulie cu o expoziție realizată din lucrările plasticienilor participanți la tabăra de pictură și o reprezentație teatrală pusă în scenă de tinerii aspiranți de la actorie.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning