FOTO/VIDEO Razie la Râmnicu Vâlcea! Jandarmeria și Poliția au luat la purecat piețele și barurile din municipiu

Razie în Rm. Vâlcea. Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a organizat astăzi, 17 aprilie, o acțiune în sistem integrat cu Jandarmeria și Poliția Locală, acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și destructurarea grupurilor care deranjează liniștea și ordinea publică.

Zeci de polițisti și jandarmi au împânzit străzile, târgurile și piețele din oraș în această dimineață.
“Este o acțiune cu efective mărite pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, o razie. Desfășurăm activități în sistem integrat împreună cu Jandarmeria Vâlcea și Poliția Locală. Urmărim combaterea și prevenirea faptelor anti-sociale și destructurarea grupurilor de persoane care deranjează ordinea și liniștea publică. Am fost prezenți în toate zonele municipiului, fiecare știe ce are de făcut”, ne-a declarat Cătălin Neagoe, Inspector principal, șef Birou Ordine Publică, Poliția Rm. Vâlcea.


Nu doar vâlcenii care au încălcat legea au avut astăzi probleme, ci și elevii care au chiulit încă de la prima oră a dimineții. Aceștia au fost conduși de polițiști până la poarta unității școlare. Politiștii și jandarmi au acționat inclusiv în mall-ul și parcările din centrul Râmnicului, precum și în zona Spitalului Județean de Urgență, legitimând zeci de persoane. Acolo unde a fost cazul, angajații Inspectoratului Județean de Poliție nu s-au sfiit să facă și câte un gest civic.


La razie au participat polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Ordine Publică, Biroul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic, Serviciul Acțiuni Speciale, Poliția orașului Băile Olănești, Secția nr. 1 Poliție Rurală Rm. Vâlcea și Secția nr. 2 Poliție Rurală Milcoiu. Totodată la acţiune s-a acţionat în sistem integrat, forţele de poliţie beneficiind de sprijinul a 16 lucrători ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, cu trei câini de serviciu şi 11 poliţişti locali.


Au fost legitimate un număr de 255 persoane, 16 dintre acestea fiind conduse la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea. Totodată, oamenii legii au aplicat 186 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 131.690 lei, din care 157 pe linie de poliţie rutieră, 14 pentru încălcarea normelor la regimul comerţului şi 13 pentru încălcarea normelor de ordine publică.
Au fost verificaţi şi controlaţi un număr de 77 agenţi economici şi 145 autovehicule, s-au reţinut 14 permise de conducere la regimul circulaţiei rutiere, 5 certificate de înmatriculare şi 4 plăcuţe cu numere de înmatriculare, au fost constatate două încălcări la normele privind transportul de persoane, fiind dispusă o suspendare a dreptului de utilizare autovehicul.


Totodată, au fost puse în aplicare 3 autorizaţii de percheziţie domiciliară şi 4 mandate de aducere, fiind identificaţi 2 autori în cauze cu autori necunoscuți privind furturi din auto comise în perioada 2016-2018, cercetările fiind în curs de desfăşurare.
Pe linie de arme şi muniţii, au fost ridicate 2 arme letale şi 25 cartuşe, fiind aplicate şi două sancţiuni în valoare de 4.000 lei.
A fost dispusă confiscarea sumei de 342 lei şi a mai multor produse alimentare expirate în cuantum de 1.500 lei.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning