FOTO/VIDEO Muzeul Iluziilor la Teatrul Anton Pann

Iluzii optice, 24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, o hologramă piramidală, instrumentul muzical la care poți cânta fără să îl atingi, sunt doar câteva dintre lucrurile care îi așteaptă pe vizitatori la primul Muzeu al Iluziilor Optice din România care este deschis la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.


Muzeul Iluziilor are trei săli, sala oglinzilor deformate, sala misterelor și și sala experiențe unice. Cei mici dar șI însoțitorii lor sunt încântațI de timpul petrecut astfel și spun că au de gând să revină. Proiectul este unul mobil și își propune, să ajungă în toate marile orașe ale României. Deși este o premieră pentru țara noastră, conceptul de Muzeu al Iluziilor este unul popular în multe dintre marile orașe ale lumii, care au astfel de muzee interactive permanente: Barcelona, Zagreb, Moscova, Ljubljana sau Sankt Petersburg sunt doar câteva exemple de metropole cu tradiție în acest sens.


“Încă de la început le spunem copiilor că da, au voie să atingă, au voie să vorbească, au voie să se fotografieze. Le promitem o oră de calitate la finalul căreia vom răspunde la o întrebare, dacă este vorba de magie sau de știință. Sunt peste 100 de exponate care le provoacă gândirea. Primele reacții sunt bune, noi avem un public format, am mai fost și cu spectacolul de Planetariu. Îi așteptăm cu drag pe toți, copii, însoțitori, să vină să ne viziteze”, ne-a declarat Adrian Filipișan, inițiator proiect.


Muzeul Iluziilor este deschis la Râmnicu Vâlcea până pe data de 18 noiembrie. Spectacolele se desfășoară între orele 10:00 și 19:00, din oră în oră, cu începere la orele fixe. Durata unei vizite este de 60 de minute, iar prețul unui bilet este de 15 lei.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning