FOTO/VIDEO Materiale de construcții dispărute! Păgubite sunt familiile din Golești ale căror gospodării au fost afectate de alunecările de teren

Situație incredibilă în comuna vâlceană Golești. În luna aprilie a acestui an, familiile afectate de alunecările de teren au primit din rezerva de stat a României materiale de construcții pentru a ridica noi locuințe, dar o parte dintre acestea au fost furate! Materialele au fost depozitate într-o parcare de TIR-uri de pe DN 7 și nimeni nu își explică reușita jafului, în condițiile în care parcarea era păzită și are instalate camere de luat vederi. O mare parte a oamenilor ale căror gospodării au fost afectate de alunecările de teren și-au ridicat materialele de construcții depozitate într-o parcare de TIR-uri.

“Nu voi mai recupera nimic, m-au pus să semnez că materialele sunt în siguranță”

Din păcate, însă, Vasilica Văduva, o bătrânică de 86 de ani, a apucat să ridice doar o mică parte din bunurile care i se cuveneau. A început construcția unei noi locuințe, dar când s-a întors să ia și restul materialelor nu a mai avut ce pentru că fuseseră furate. Acum stă tot în casa grav afectată de alunecările de teren și nu are banii necesari pentru a finaliza construcția noii locuințe.


“M-am apucat de casă, dar nu mai am cum să continuăm, au furat materialele. Aveam 4000 de cărămizi, tabla de acoperiș, blană, var, țevi. Nu mai e nimic, au luat tot, nu a mai rămas nimic. Primăria a venit și m-a obligat să dau semnătură că materialele care au rămas sunt în siguranță, că ei nu le pot contabiliza valorilor. Nu mai am speranțe să recuperez nimic. Am turnat la casă temelia, am zidic în spate la casă și a rămas așa… Am fost la poliție, am făcut plângere, mi-au zis că de ce am dat semnătură și de ce nu le-am luat. Cu ce să le iau dacă nu am avut cu ce…”, spune băbuța.

“E inexplicabil cum s-au furat materialele”

Povestea este cusută cu ață albă. E greu de explicat cum s-au putut ridica tone de materiale de construcții dintr-o parcare păzită, în condițiile în care era nevoie de utilaje speciale și de un mijloc de transport voluminos. Nici conducerea primăriei nu își explică evenimentul și bănuiește că s-a știut de jaful care urma să fie dat.
“Noi am făcut ce era necesar, am făcut proces de predare-primire cu oamenii, trebuiau să vină să le ridice. A durat pentru că beneficiarii aveau de făcut intabulare la noile construcții și așa s-a întârziat cu ridicarea materialelor. La un moment dat, când doamna Vasilica a vrut să ia materialele, s-a constatat că ele au dispărut. S-a deschis dosar penal, se face cercetări. Parcarea avea camere video, pază asigurată. Vă dați seama că doar cărămidă era în 14 baloți… A fost nevoie de un utilaj special, apoi încărcate într-o mașină mare. Cum de nu a auzit nimeni, nu îmi pot da seama. Opinia mea este că acele materiale au fost luate cu știrea unor persoane, altfel era imposibil să nu audă nimeni că mașini de mare tonaj intră pe o proprietate și nimeni să nu audă nimic. Este și un martor care spune că a văzut cum se ridicau materialele”, ne-a declarat Nicolae Ștefănescu, consilier personal al primarului Comunei Golești.


Poliția anchetează dispariția de fier beton, 2 baloți de ciment, 14 baloți de cărămidă și tabla. S-a înregistrat un dosar de cercetare penală, dar până acum nu este stabilit un cerc de suspecți, deși furtul a fost înregistrat la finalul lunii septembrie. Paguba este estimată în jurul sumei de 18.000 lei. “Materialele au fost predate celor de la primărie. Noi nu avem cum să verificăm zilnic în 30 de localități ce se întâmplă cu ele. La final vă poate răspunde poliția. Alte comentarii eu nu am, aceasta este realitatea. Un răspuns senzațional nu am. Cum să verific zilnic ce fac primarii cu materialele de construcții. În plus, materialele au fost predate de primării către persoane. Cu atât mai mult nu avem noi cum să urmărim ce fac persoanele cu materialele”, spune și prefectul Județului Vâlcea, Florian Marin.


“S-au făcut demersurile procedurare, în acest moment nu avem suspecți. Este o situația delicată. Este și o responsabilitate a celor care au lăsat materialele nesupravegheate. Oricum dosarul este tratat cu prioritate de noi”, completează Ion Matei, Inspector Șef Adjunct IPJ Vâlcea.
Alunecările de teren din satul Blidari al Comunei Golești sunt vechi de peste 10 ani și s-au reactivat în primăvara acestui an. Ele se întind pe o suprafață de peste 20 de hectare. Au fost afectate șapte gospodării și alte 30 din zonă sunt și acum în pericol.


Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning