FOTO/VIDEO Marian-Jean Marinescu, în vizită la Vâlcea: “Sunt sceptic în ceea ce privește Autostrada Pitești-Sibiu”

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a fost prezent la Râmnicu Vâlcea la o dezbatere cu tema „Finanțarea viitorului Europei: Dezvoltarea regională și politica de coeziune după 2020”. Evenimentul a fost organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în parteneriat cu Centrul Europe Direct Vâlcea.


Marian-Jean Marinescu consideră că Autostrada Pitești- Sibiu trebuie făcută, dar apoi ea trebuie legată cu celelalte regiuni ale României pentru a avea o mai mare utilitate. Ca un prognostic, europarlamentarul crede că sunt șanse mici pentru realizarea acestui obiectiv. “La un moment dat, Sibiu-Pitești era pe locul 13 la drum expres. A ajuns pe primul loc la autostradă, dar nu prin decizie politică, prin scor. Au schimbat scorul. M-am dus la toți și am întrebat cum s-a ajuns la această situație. Se schimbaseră criteriile. Am fost de asemenea, la toți miniștrii. Trebuie făcut acest coridor, dar apoi cele două regiuni sărace ale României, Oltenia și Nordul Moldovei trebuie legate de Vest. De acolo vin investițiile și creșterea economică. Am făcut o propunere în acest sens. Din păcate, toți mi-au spus că am dreptate, dar nu s-a făcut nimic. Ca o concluzie, am mari dubii că se va face această autostradă”, a declarat Marian-Jean Marinescu.


Marian-Jean Marinescu a atacat și o altă temp importantă pentru Oltenia, prelungirea termenului de exploatare a cărbunelui, fixat în acest moment pentru anul 2024. Europarlamentarul crede că singurele două soluții sunt: fie achiziționarea unor tehnologii pentru un cărbune curat, fie să se aibă în vedere redirecționarea forței de muncă. “Va trebui să facem ceva. S-a semnat Acordul de la Paris, este o presiune imensă. Grupul PPE este cel mai rezistent la aceste presiuni, restul au cedat. Nu vom mai rezista mult nici noi. Există doar două soluții, fie să ajungem la o tehnologie care să scoată cărbunele curat, dar este o investiție imensă. A doua soluție este redirecționarea forței de muncă. Aceasta este realitatea”, a spus europarlamentarul.

Marian-Jean Marinescu este deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru Transport și Turism și membru supleant al Comisiei pentru Control Bugetar, precum și vicepreședinte al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat).

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning