FOTO/VIDEO Marea Unirea în Oltenia, la Muzeul de Istorie

Muzeul Județean de Istorie Aurelian Sacerdoţeanu Vâlcea este gazda expoziţiei intitulată „Centenarul Marii Uniri în Oltenia”. Aceasta se înscrie în ansamblul manifestărilor prilejuite de aniversarea celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918.


“Centenarul Marii Uniri în Oltenia” poate fi descoperit la Muzeul Județean de Istorie Vâlcea grație diferitelor obiecte aflate în patrimoniul muzeelor din Oltenia sau al Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale și aduse in atenția iubitorilor de istorie. Una dintre figurile feminine emblematice ale ţării noastre în Primul Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” , ocupă un loc aparte în cadrul expoziţiei. De asemenea, un loc special i-a fost acordat și lui Vasile Craiu, căpitan aviator.


Numele său a intrat în legendă ca un simbol al curajului şi iscusinţei piloţilor militari. Vâlcenii care au vizitat muzeul sunt impresionați de valoarea exponatelor.


„Expoziția o să fie deschisă la noi timp de 30 de zile. Es este realizată în colaborare cu muzeele județene și regionale din Oltenia, Se vrea a reliefa o pagină din istoria locală a orașelor căzute sub ocupația germană în vara și toamna anului 1916. Fotografiile reliefează aspecte de viață din aceste orașe. Sunt și piese de patrimoniu”, ne-a declarat Claudiu Tulugea, director Muzeul Județean de Istorie Vâlcea.
Expoziția poate să fie vizitată până la finalul acestei luni.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning