FOTO/VIDEO “Măldărești plein-air” a ajuns la cea de-a V-a ediție

Zece artiști plastici din întreaga ţară au dat curs invitaţiei conducerii Muzeului Județean „Aurelian Sacerdoţeanu” din Vâlcea și au participat la cea de-a V-a ediţie a taberei de creaţie “Măldăreşti plein-air” care s-a desfășurat timp de zece zile în cadrul Complexului Muzeal de la Măldărești.


Artiștii prezenți în localitatea vâlceană au surprins cu talent și măiestrie frumuseţea si pitorescul meleagurilor străbune ale Olteniei de sub munte. Majoritatea dintre pictori au fost pentru prima dată la Complexul Muzeal de la Măldărești și au rămas impresionați de frumusețile din zonă. În cele patru ediții organizate anii trecuți colecția Muzeului Județean s-a îmbogățit cu peste 100 de piese. Și creațiile din acest an o să fie înrămate și apoi expuse pe simezele Muzeului de Artă din Râmnicu Vâlcea.

“Am pregătit această manifestare cu mai bine de o jumătate de an înainte. Suntem la a V-a ediție, într-un an important important pentru România. Sper să ne revedem și anul viitor pentru a continua acest proiect. Le mulțumesc colegilor mei de la Măldărești care au făcut eforturi mari pentru ca totul să fie bine în aceste zece zile cât a durat tabăra de creție”, ne-a declarat Claudiu Tulugea, manager Muzeului Judeţean “Aurel Sacerdoţeanu”.


“În acest an s-a dorit o echipă nouă, pentru a completa și difersifica patrimoniul Muzeului Județean Vâlcea. Faptul că am fost în mai multe tabere m-a ajutat să-i cunosc pe artiști. Am știut ce anume să caut pentru a uni această echipă. Am constatat că sunt încărcați de locuri. Vreau să le mulțumesc celor care ne-au fost alături. Nu e ușor să stai alături de artiști”, le-a spus celor prezenți artistul plastic Gheorghe Coman.

“Vreau să vă salut din Bucovina care este o zionă frumoasă ca și Județul Vâlcea. Am mai fost în acest județ, dar niciodată aici. Și noi organizăm tabere la Suceava, dar noi continuăm în atelier munca și facem în general expozițiile la Muzeul Bucovinei, în octombrie. Noi schimbăm în fiecare an locația. Colegii mei sunt talentați, este important pe cine alegi, pe cine aduci în tabără. Eu cred că artiștii sunt ușor de suportat. Deși o să regăsiți elementele de aici, o să observați că este o diversitate de stiluri. Multe din aceste lucrări vor fi coapte în atelierele noastre. Le mulțumim celor care ne-au găzduit”, a completat pictorul Lucia Pușcașu. Și criticul de artă Amalia Enache a rămas impresionată de rezultatul taberei de artă: “Această expoziție este munca artiștilor din acest răstimp. Acestă locație îi apropie mai mult de natură, de ceea ce înseamnă pictura adevărată. Iată că acești zece artiști s-au aplecat nu numai istoriei locului, ci și a marelui Centenar. Frumusețea locului, dar și istoria se îmbină în mod fericit în lucrările domniilor lor”.
Organizatorii ediției din acest an a taberei „Măldărești plein-air” sunt Muzeul Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Asociaţia “Nadia Duca” și Fundația Dumitru Drăghicescu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning