FOTO/VIDEO: Lucrări în grafic, la Depozitul ecologic de deșeuri din Roești!
Marți, 11 octombrie, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a efectuat o vizită pe șantierul deschis la Roești, unde se va construi Centrul de Management Integrat al Deșeurilor.
“Se lucrează într-un ritm alert, se execută lucrări complexe, drenuri, se montează gabioane și în scurt timp se va proceda la inserarea de piloni forați, în vederea amenajării unor ziduri de sprijin.
Este vorba despre o investiție în valoare de cca 18,5 milioane euro și care face parte dintr-un proiect mai amplu pe care Consiliul Județean Vâlcea îl realizează cu fonduri europene.
La finalizarea lucrărilor, vom avea aici un depozit ecologic, o stație de sortare și o stație de tratare mecano-biologică a deșeurilor”, a precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.