FOTO/VIDEO: Incendiu la o pensiune din Brezoi. Copii în mare pericol

Un incendiu a izbucnit la o pensiune din Brezoi, acolo unde peste 40 de copii erau în tabără. 20 de persoane au rămas blocate pe balcoane din cauza fumului dens dar, din fericire, intervenția pompierilor vâlceni a fost promptă și s-a evitat o catastrofă. În urma incendiului, 16 copii şi un adult au fost transportaţi la spital, majoritatea cu atacuri de panică, iar alţi cinci copii au avut nevoie de oxigen după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Incendiul a izbucnit la parterul clădirii, în camera centralei termice, iar la intervenţie au participat cinci autospeciale de stingere (2 ASAS de la Garda Brezoi, 2 ASAS de la Detaşamentul Râmnicu Vâlcea, o autoplatformă de lucru la înălţime), un echipaj SMURD şi o autospecială de transport victime multiple şi şapte ambulanţe ale SAJ.
“Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi în această dimineaţă, în jurul orei 03.40, pentru stingerea unui incendiu produs la o pensiune, în localitatea Brezoi, cartier Păscoaia, unde erau cazate 52 de persoane (41 de copii, 10 adulţi şi administratorul pensiunii). La scurt timp de la declanşarea incendiului, personalul de la locul de muncă şi ulterior pompierii au dispus evacuarea tuturor celor care se aflau în interior. Prin intervenţia promptă a pompierilor, au fost salvate 20 de persoane ramase captive pe balcoanele pensiunii, din cauza degajărilor mari de fum acumulat pe casa scării”, a anunţat ISU Vâlcea.
Au fost avariate centrala termică şi instalaţia aferentă, instalaţia electrică, instalaţia de alimentare cu apă, diverse electrocasnice depozitate, tocăria camerei centralei şi pereţii interiori ai clădirii. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma efectului termic al curentului electric, în urma suprasolicitării instalaţiei. Incendiul a fost lichitat după aproape o oră de la anunţarea acestuia.