FOTO/VIDEO Incendiu în fondul forestier din Câineni. Pompierii intervin într-o zonă greu accesibilă

Intervenție dificilă în această dimineață de duminică în localitatea Câineni, în zona Mănăstirii Boia, unde un incendiu a izbucnit în fondul forestier.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Vâlcea, 22 de pompieri militari, cu șase mijloace tehnice și o dronă, au fost mobilizați pentru stingerea focului. Zona este greu accesibilă, iar salvatorii au fost nevoiți să se deplaseze pedestru către locul incendiului.

La sosirea forțelor de intervenție, pompierii au constatat că ardeau câteva buturugi și au început operațiunile pentru lichidarea incendiului. Nu au fost anunțate victime.

Incendiul a fost ulterior localizat. Potrivit ISU Vâlcea, vegetația uscată a ars pe o suprafață de aproximativ două hectare, însă focul nu a ajuns în zona împădurită.

„Incendiul a fost localizat. A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 2 ha. Incendiul nu a ajuns în zona împădurită. Se acționează pentru lichidarea acestuia”, a transmis maior Sorin Albinaru, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

Misiunea pompierilor este în dinamică.