FOTO/VIDEO: Expoziția Zero Barat a artistului plastic Cristina Bacicu Botez la Galeria de Artă Cozia Pasaj 1 din Râmnicu Vâlcea

Galeria de Artă Cozia Pasaj 1 din Râmnicu Vâlcea a fost gazda vernisajului unei expoziții inedite. Este vorba despre Expoziția Zero Barat care îi aparține artistului plastic din Slatina, Cristina Bacicu Botez. Chiar dacă titlul expoziție poate șoca, Zero Barat, lucrările expuse au reușit să impresioneze pe specialiști.

“Ceea ce vedeți aici este o parte din creația Cristinei Botez. A terminat grafica la Cluj și se vede acest lucru. Spre surprinderea mea este și un excepțional colorist. Oricum, pe mine mă surprinde de fiecare dată. Este o expoziție unitară, o surpriză pentru mine, o expoziție care contrazice afișul, este de zece plus, nu de zero barat”, a spus Gheorghe Dican, vicepreședinte UAP România.


“Când am primit invitația să particip la acest eveniment, m-am speriat puțin. Titlul expoziției este unul șocant. Când vezi că se numește zero barat te gândești ce se va întâmpla acolo. Doamna Botez este un grafician înăscut și este o personalitate a vieții culturale din Slatina. Aproape că nu găsești cauză culturală în care să nu fie implicată. Îi mulțiumim domnului Dican pentru organizare. La Râmnicu Vâlcea sunt trei galerii de artă, noi nici nu visăm la așa ceva”, a completat Laurențiu Buțică, director Muzeul Județean Olt.

Artistul plastic din Slatina a explicat de ce și-a denumit expoziția Zero Barat și le-a propus organizatorilor să schimbe numele galeriei de artă din Râmnicu Vâlcea. “M-am ferit mereu de expozițiile personale pentru că te alegi cu o etichetă lipită, ești catalogat peisajist sau cine mai știe cum. De aceea am pus titlul de Zero Barat. Prima dată am luat contact cu această expresie de la profesoara mea de franceză care obișnuia să mă noteze la fiecare secvență. Am primit și un zero barat, nu făcusem nimic nimic. Am aplicat și eu la clasă o astfel de experiență. Altfel, îi sfătuiesc pe organizatori să schimbe numele galeriei de artă. Cozia Pasaj îmi pare prea banal, îi puteți spune Galeria Underground”, a declarat Cristina Bacicu Botez, artist plastic.


Expoziția o să fie deschisă pentru iubitorii artelor plastice până pe data de 14 februarie, intrarea fiind gratuită.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning