FOTO/VIDEO “Duelul Viorilor” la Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea

Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea a fost gazda unui spectacol de excepție: “Duelul Viorilor, Stradivarius sau Guarneri”, ajuns la cea de-a opta ediție. Violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru au fost cei doi “concurenți”, în timp ce pianistul Horia Mihail a avut rolul de “arbitru”.

Partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail, a cuprins unele dintre cele mai populare lucrări abordate în cele şapte ediţii anterioare, printre care Astor Piazzolla – Toamna şi Iarna din Patru anotimpuri din Buenos Aires, Igor Alexandrovici Frolov – Divertimento, Souvenir și Ragtime sau Dmitri Şostakovici – Cinci piese pentru două viori şi pian. Ca de obicei, câștigător a fost publicul vâlcean care a umplust sala Filarmonicii Ion Dumitrescu. Protagoniștii spectacolului sunt încântați de calitatea melomanilor din Râmnicu Vâlcea în timp ce conducerea filarmonicii speră să poată organiza și anul viitor Duelul Viorilor.


“Sunt emoționat ca și cum am cântat eu. A fost un eveniment de excepție, Râmnicu Vâlcea a fost pus pe harta marilor evenimente culturale ale României. Acest moment nu o să fie uitat de vâlceni. Am avut pe scenă mari artiști, nu sunt multe cuvonte de spus în plus”, ne-a declarat Petruț Constantinescu, manager Filarmonica Ion Dumitrescu Rm. Vâlcea.


“Am ales Râmnicu Vâlcea pentru publicul minunat pe care îl aveți. Prin repertoriul din această seară, o selecție din cele șapte ediții anterioare, am încercat să-i facem fericiți pe vâlceni. Sper că am și reușit. În data 18 o să mă reîntorc la Râmnicu Vâlcea cu un program special pentru Centenar”, spune Gabriel Croitoru, violonist.


“Duelul Viorilor, Sradivarius sau Guarneri” a fost organizat pentru prima dată în anul 2011 după ce trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni: Stradivarius și Guarneri.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning