FOTO/VIDEO: Continuă lupta cu focul la Brezoi

Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu trei zile în judeţul Vâlcea, în zona Brezoi s-a extins şi a ajuns azi-noapte în apropiere de Drumul Național 7, Sibiu – Rm. Vâlcea.

Azi dimineață a fost reluată circulația pe DN7 în orașul Brezoi dupa ce noaptea traficul a fost blocat pe sensul Sibiu – Rm. Vâlcea. Măsura a fost luată pentru stingerea unui incendiu dintr-un ocol silvic privat care a ajuns în apropierea șoselei. În acest moment se circulă alternativ. Incendiul de litieră și vegetatie uscată s-a manifestat violent încă de acum trei zile când a izbucnit și a cuprins peste 24 de hectare de pădure, deși s-a intervenit continuu. Forțele ISU au rămas în dispozitiv toată noaptea și s-a intervenit cu 4 autospecialele de stingere. După reluarea traficului au rămas pentru monitorizarea zonei 3 autospecialele de stingere. La solicitarea ISU Vâlcea, încă de ieri a acționat și un elicopter de la Inspectoratul General de Aviație. Dacă situația se va agrava, ISU Vâlcea va cere sprijin de la unitățile din județele limitrofe.


În urmă cu o săptămână, pompierii vâlceni s-au confruntat cu un alt incendiu de amploare în zona Malaia.