FOTO/VIDEO “Cocoșul de Hurez”, o tradiție care a ajuns la cea de-a 48-a ediție! Aproape 100 de ceramiști din toate colțurile României, prezenţi la târg

Ceramişti şi meşteri populari din România şi din străinatate sunt prezenţi în aceste zile la ce-a de-a 48-a editie a târgului “Cocoşul de Hurez”. De cinci ani manifestarea de la Horezu face parte din bradul turistic al ţării. La evenimentul organizat în Oraşul Horezu participă apoape 100 de meşteri populari din toate colțurile României. Toate piesele participante la concurs sunt donate pentru galeria de artă din localitate care a ajuns la peste 4000 de piese.


“Cei care ne-au învățat meșteșugul, ne urmăresc de sus” – Eugen Pătru

Ceramiştii români speră să poată duce tradiţia mai departe, chiar dacă recunosc că le este din ce în ce mai greu. Ei spun că pun pasiunea pe primul plan și că le este greu să-i facă pe cei tineri să se apuce de olărit. Oamenii care vizitează târgul sunt încântați de exponate și spun că se merită să plătească mai mult pe obiecte confecționate manual.


“Reprezint ceramica de Vlădești, o ceramică deosebită, una care nu se face în alte centre. Noi punem accentul pe arta populară. Încercăm să nu schimbăm prea multe. Ceramica noastră este cunoscută, ceramica albă. Am prezentat-o în toată țara și în străinătate. Nu trebuie să ne gândim doar la bani, trebuie să ne gândim la continuitate. Noi nu trebuie să-i dezamăgim pe cei care ne-au învățat acest meșteșug. Eu am impresia că ei de undeva de sus ne văd. Dacă-i dezamăgim, este posibil să ne ia mai repede la ei”, ne-a declarant unul dintre cei mai renumiți ceramiști din România, Eugen Pătru de la Vlădești.


“Nu este doar un târg, este o stare de spirit” – Constantin Rădulescu

Oficialitățile locale și județene se luptă de ani buni pentru ca olarii autentici să câștige lupta cu produsele din străinătate care au invadat piața. “Sunt convins că vom avea mulți vizitatori, poate vom bate recordul de anul trecut, atunci când au fost peste 25.000. Timpul este unul foarte frumos. Venim după o perioadă de dezvoltare. Olăritul merge la Horezu. Nimeni nu s-a lăsat până acum, din contra sunt mulți care se apucă. Asta spune multe”, ne-a declarant Nicolae Sărdărescu, primar Oraș Horezu.


“Aici nu este doar un târg, este o stare de bine, o stare în care am fost aduși de cei care au muncit să organizeze. Nu este vorba doar de ceramică, este vorba de cultură populară, este vorba de mulți tineri, este vorba și de speranță. Județul Vâlcea este județul unde Dumnezeu și-a pus degetul Lui. Și-a pus și aici la Horezu. Oamenii trăiesc aici în credință și în bucurie. Vă așteptăm la Vâlcea, cel mai frumos județ din România!”, completează Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.


“Este o zi foarte frumoasă. Meșterii își prezintă produsele, lutul care a prins viață. Aici se îmbină tradiția meșterilor și portul traditional românesc. Și eu voi cumpăra mai multe produse. Sunt un client fidel, eu dau cadouri din această zonă prietenilor din România și din străinătate”, spune și deputatul Eugen Neață. A 48-a ediție a târgului de ceramică se termină în această seară, prilej cu care va avea loc și festivitatea de premiere a concursului.


Câştigătorii Festivalului ceramicii populare româneşti

Membrii juriului concursului de creaţie, în vederea evaluării producţiei de ceramică şi a stabilirii premiilor concursului, din care au făcut parte Corina Mihăescu-preşedinte, Elena Stoica-membru, Florin Epure-membru, Gheorghe Deaconu-membru, au stabilit deja căştigătorii:
Marele premiu “Cocoşul de Hurez” – familia Georgeta şi Costel Popa din Horezu, judeţul Vâlcea.
Premiul I – familia Marieta şi Sorin Giubega din Horezu, judeţul Vâlcea
– Nicu Mihai Bascu din Horezu, judeţul Vâlcea
Premiul II – Coman Filofteia, Argcoms SCM, Curtea de Arges, judeţul Argeş, acordat de oraşul Horezu
Elena şi Eugen Pătru din Vlădeşti, judeţul Vâlcea, acordat de oraşul Horezu.
Premiul III – Molnos Jozsef din Corund, judeţul Harghita, acordat de oraşul Horezu
Mathe Denes din Corund, judeţul Harghita, acordat de oraşul Horezu.
Premii speciale:
Maria şi Gheorghe Iorga din Horezu, judeţul Vâlcea, acordat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea
Ştefan Truşcă din Oboga, judeţul Olt, acordat de oraşul Horezu
Ionel Popa din Horezu, judeţul Vâlcea, acordat de oraşul Horezu
Adriana Bledea din Baia Mare, judeţul Maramureş, acordat de oraşul Horezu
Ferenc Hegedus din Corund, judeţul Harghita, acordat de SC Normandia Service SRL
Garbovan Gheorghe din Siseşti, judeţul Mehedinţi, acordat de SC Normandia Service SRL
Maria Ştefănescu Busi, acordat de SC Normandia Service SRL
Ion Retezeanu din Tg. Jiu din judeţul Gorj, acordat de SC Obadă Trans SRL
Ştefan Mischiu din Horezu, judeţul Vâlcea, acordat de SC Obadă Trans SRL.
În orașul Horezu tradiţia olăritului este una cunoscută în toată ţara. Acolo există o stradă tematică, Strada Olari, unde își au atelierele și magazinele de desfacere ceramiștii hurezeni.

Gabi Cârjaliu
Video Henning Profesional