FOTO/VIDEO Case de poveste la Romani-Horezu! Peste 60 de locuințe vechi sunt în pericol să se prăbușească, deși ar putea să fie o atracție importantă pentru turiști

Tot mai mulți turiști străini se arată interesați de casele vechi tradiționale care încă păstrează vie memoria culturală a strămoșilor noștri, iar unii proprietari se arată dornici să le salveze de la dispariție. Este și cazul mai multor localnici din zona depresionară Horezu care își doresc să promoveze zona turistică și prin intermediul acestor case.


Mulți dintre proprietarii nu au renunțat la case, nu le-au demolat, unii chiar au ales să locuiască în ele din dorința de a menține specificul caselor de locuit din această parte a județului Vâlcea. Locuințele par desprinse din povestirile bunicilor.


Tot în zonă, în imediata apropiere a Mănăstirii Hurezi este o moară de măcinat și o casă a morarului, construite la inițiativa Reginei Maria. Ambele sunt închise și nu pot măcar să fie vizitate, chiar dacă în interiorul lor s-au păstrat uneltele folosite pe vremuri. Locuitorii din zonă spun, însă, că nu au banii necesari pentru a reabilita casele și că ar fi nevoie de fonduri guvernamentale.



“Le întreținem și noi cum putem, nu avem bani. Noi le dăm și la Muzeul Satului dacă interesează. Normal că ne-ar părea rău de ele, dar măcar să fie salvate”, spun oamenii.

“Foarte aproape de Mănăstirea Hurezu este această moară. Îmi amintesc cum veneam cu părinții și măcinam mălai… Se spune că Regina Maria venea fosrte des în această zonă și chiar aici intenționa să ridice un castel frumos, exact ca cel de la Balcic din Bulgaria. Ea a plătit meseriașii din zonă și a ridicat moara. Sunt și acte care atestă acest lucru. Moara a fost funcțională peste 100 de ani. A fost în custodia Mănăstirii Hurezi. Probabil este și ultimul proprietar. S-au păstrat toate angrenajele din interior. Ar trebui să aibă o poveste, să o scoatem din anonimat. Aici este și casa moralului. În ceea ce privește aceste case, sunt adevărate bijuterii. Avem o casă construită înainte de 1812. Ultimii proprietari care au trăit în această căsuță au fost frați. Sunt căsuțe autentice. În aceste case timpul a stat în loc, totul este ca atunci când au fost ultima data locuințe. Am văzut căzând șase astfel de case, sper să putem face ceva să nu se mai întâmple și cu altele. Au fost aici mulți turiști, străini printre ei. Oricum proprietarii nu au nimic împotrivă ca aceste case să fie consolidate”, completează Ștefan Rachieru, director Muzeu Romani.



În Zona Depresionară Horezu sunt peste 60 de case bătrânești în pericol să se prăbușească.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning