FOTO/VIDEO Ateliere pentru elevi la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Vâlcea

Ateliere de creație, de ştiință, de supraviețuire până la ateliere de jurnalism… Este propunerea Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul” Vâlcea în acest an pentru cei care au ales sa își petreacă timpul liber într-un mod aparte, spre încântarea picilor care, dacă ar fi stat acasă, ar fi petrecut ore bune în fata calculatorului. Peste 500 de copii se bucură în această lună de atelierele de vacanță organizate de Biblioteca Județeană Vâlcea, prima instituție de gen din ţară care a organizat asemenea ateliere în urmă cu 11 ani.


Cei mici se bucură că au o variantă plăcută de petrecere a timpului liber. Cursurile propuse dau frâu liber imaginaţiei şi creativităţii tinerilor, fiind o alternativă atrăgătoare de activităţi pentru copii în timpul vacanţei de vară, dau asigurări organizatorii care le-au pregătit micuţilor o serie de ateliere care să le trezească interesul.
“Acest atelier de vacanță este așteptat de toată lumea, de colegii mei, de copii. Este primul eveniment organizat la nivel national, este un bun exemplu. De altfel, an de an numărul celor care s-a înscris a crescut, ajungând acum la peste 500 de copii care vin pe ateliere specifice, timp de o lună de zile. Ca și noutate, sunt teme extrem de interesante, conectate la Centenar”, ne-a declarat Remus Grigorescu, manager Biblioteca Județeană Vâlcea Antim Ivireanul.

“Transformăm acest spațiu în unul neconvențional. Am pornit de la faptul că jocul reprezintă una dintre activitățile prin care copilul descoperă lumea. Am făcut deja un experiment mai simplu, știința bomboanelor, vom continua și cu alte experimente care vor avea la bază apa. Atelierul de vacanță este deja consacrat. Noi, bibliotecarii, încercăm să facem mai multe evenimente. Nu avem o rețetă de succes, interacționăm des cu diverse categorii de public și încercăm să ne conectăm cu nevoile oamenilor”, completează Alina Nicola, bibliotecar.
Cursurile au început luni şi se vor desfăşura până pe 28 iulie, în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 09.00:
• „Oraşul meu în Anul Centenarului” (8 – 14 ani): 2 – 9 iulie 2018
• „Jobenul cu idei – atelier de creaţie” (11 – 14 ani): 2 – 12 iulie 2018
• „Informatica la început de drum” (10 – 14 ani): 2 – 12 iulie 2018
• „Micul Jurnalist” (8 – 14 ani): 2 – 30 iulie 2018
• „Să comunicăm fără bariere în limbile engleză, italiană, spaniolă, turcă, franceză, portugheză” (12 – 16 ani): 2 – 12 iulie 2018
• „Să citim împreună o poveste în limba engleză” (6 – 10 ani): 16 – 25 iulie 2018
• „Fabrica de experimente – atelier creativ dedicat pasionaţilor de ştiinţă” (7 – 14 ani): 2 – 12 iulie 2018
• „Spirit de cercetaş, reguli de supravieţuire” (9 – 14 ani): 2 – 12 iulie 2018
• „Citim, cântăm şi ne jucăm” (4 – 8 ani): 2 – 27 iulie 2018
• „Atelier de Origami” (10 – 14 ani): 2 – 31 iulie 2018
• Tehnici de prim-ajutor
• Atelierul EUROPA (10 – 14 ani): 2 – 12 iulie 2018

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning