FOTO/VIDEO Agresiune sexuală cu minori la Călimănești! O fetiță de 6 ani a fost victima vecinului de 12 ani
Caz revoltător în Satul Jiblea din orașul Călimănești. Un copil în vârstă de 12 ani a agresat-o sexual pe vecina sa de 6 ani, sub un pod aflat în apropiere.
Poliția a fost sesizată de bunica în grija căreia se află fetița. Se pare că acțiunea tânărului de 12 ani a fost una premeditată. Acesta a așteptat până când fetița a rămas singură acasă, apoi a scos-o pe geamul locuinței și a dus-o sub un pod afalt în apropiere. Fetița în vârstă de 6 ani i-a povestit bunicii tot ce s-a întâmplat și aceasta a anunțat poliția din Orașul Călimănești.
Copila a fost transportată la Maternitatea Vâlcea unde a fost supusă unor investigații de un medic legist. Din informațiile pe care le avem, s-a constatat că a fost deflorată, dar că nu avea pe corp semne de violență. Cazul este investigat de Poliția Județeană Vâlcea, dar și de Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea.
Inspectori ai instituției au fost la fața locului și au asistat la audierea celor doi copii, urmând ca în zilele următoare să decidă dacă cei doi copii pot rămâne sau nu în sânul familiilor. Fetița agresată sexual este în grija bunicii, în condițiile în care ambii părinți sunt la muncă în Marea Britanie. Ei au fost chemați pentru audieri și vor ajunge în țară în zilele următoare.
Gabriel Cîrjaliu
Video Gabi Henning