FOTO/VIDEO: Afacere de succes cu sucuri naturale! Familia Jianu din Vaideeni a reușit să amortizeze după șapte ani o investiție de 150.000 de euro dintr-un proiect european de 300.000 de euro

O familie din comuna vâlceană Vaideeni a decis acum șapte ani să construiască o făbricuță de producere a sucurilor sută la sută naturale. Deși le-a fost foarte greu la început, au reușit să amortizeze investiția și de acum încolo vor merge pe profit. Mirela și Dumitru Jianu au luat în calcul specificul zonei, cu multe livezi de pomi fructiferi și s-au gândit că o afacere cu sucuri naturale ar putea să devină una profitabilă. Au accesat o finanțare cu fonduri europene în valoare de 300.000 de euro, jumătate nerambursabili și s-au apucat de treabă. La șapte ani distanță de la lansarea afacerii, investiția s-a amortizat. Afacerea este una de familie, cu șase angajați.


“După șapte ani suntem pe profit”

“Afacerea a început în 2010, printr-un proiect european care s-a aprobat și am început să producem sucuri naturale. Ne-am gândit că sunt multe mere nefructificate, începând de la Novaci și ajungând până la Olănești. Investiția a fost de 300.000 de euro, jumătate din bani nerambursabile, incluzând renovarea clădirii, achiziția de utilaje. A fost greu la început, dar oamenii au început să bea sucuri naturale. Acum avem desfacere în două lanțuri de magazine din Vâlcea și altul la București. În plus, oamenii vin și își cumpără produsele și de aici, direct de la fabrică. Au și varianta de a procesa fructele aici și noi cerem doar banii pe manoperă. Una peste alta, investiția s-a amortizat, de acum încolo mergem pe profit. Instalațiile merg, mai trebuiesc făcute mici reparații. Avem șase angajați, patru din familie, alți doi din afara familiei. Eu îi sfătuiesc și pe alții să ne urmeze exemplul, e loc pentru toată lumea. Pentru un suc natural e nevoie de o instalație mai mare. La noi este sută la sută natural”, spune Dumitru Jianu.


“Stăm de la 7 dimineața la 7 seara”

Soții Jianu își petrec toată ziua la fabrică, dar se bucură că au reușit și că tot mai mulți oameni consumă sucuri naturale. Pe de altă parte, oficialitățile locale speră ca exemplul investitorilor să fie urmat și de alte persoane din zonă.


“Nu este ușor, dar este o afacere de familie și noi suntem mulțumiți. Începutul a fost greu, niciodată nu e ușor. Am avut și alte afaceri, am fost obișnuiți. Stăm de dimineața de la 7 până seara la 7 poate și mai mult. După șapte ani suntem pe profit. Produsele noastre sunt foarte bune și sperăm să ajungem și mai cunoscuți pe piață”, ne-a declarat Mirela Jianu.


“Investiția familiei Jianu este una foarte importantă. Sunt oameni din comunitate, vin bani la bugetul local, dânșii mai fac și sponsorizări. Ne bucurăm că au reușit. Noi sperăm ca la Vaideeni să se dezvolte și alte afaceri”, completează Vasile Ichim, viceprimar Comuna Vaideeni.


Sucurile naturale de la Vaideeni se produc în special din mere, dar sunt și combinații cu alte fructe și chiar legume. Oamenii din zonă au varianta de a vinde produse către fabrică, dar și de a le procesa și a duce acasă sucuri naturale.

Gabi Cârjaliu
Video Gabi Henning